Pentru a avea pace, Europa trebuie să se pregătească de război, declară preşedintele Consiliului European
Într-un articol de opinie publicat în ziare europene şi de site-ul Euractiv, Michel – care va prezida joi o reuniune a liderilor UE pentru a discuta despre sprijinul destinat Ucrainei – a afirmat că este nevoie ca Europa să-şi asume responsabilitatea pentru propria securitate şi să nu se bazeze prea mult pe sprijinul unor ţări precum SUA.
„Dacă nu vom avea un răspuns corect din partea UE şi nu vom acorda suficient sprijin Ucrainei pentru a opri Rusia, noi vom urma la rând. Deci, trebuie să fim pregătiţi pentru apărare şi să trecem la o abordare de tipul ‘economie de război”’, a declarat Michel.
„Dacă vrem pace, trebuie să ne pregătim de război”, a insistat şeful Consiliului European.
Deşi Europa a făcut progrese de la invazia Moscovei în februarie 2022 în Ucraina – inclusiv prin creşterea capacităţii de producţie militară cu 50% – este nevoie de mult mai mult, a declarat Charles Michel, subliniind că, timp de decenii, Europa nu a investit suficient în securitatea şi apărarea sa.
El a îndemnat ţările membre ale UE să se asigure că Ucraina primeşte ceea ce are nevoie pe câmpul de luptă, inclusiv prin cheltuirea banilor UE pe echipamente militare şi prin utilizarea profiturilor excepţionale obţinute din activele imobilizate ale Rusiei pentru a cumpăra arme pentru Ucraina.
Totodată, înaltul oficial european a îndemnat ţările membre ale blocului comunitar să faciliteze investiţiile în apărare, inclusiv prin luarea în considerare a modificării mandatului Băncii Europene de Investiţii (BEI), instrumentul de creditare al UE, pentru a-i permite să sprijine industria de apărare a Europei.
Ţările UE au aprobat luni un acord vizând creşterea sprijinului UE pentru forţele armate ucrainene cu 5 miliarde de euro pe fondul avertismentelor că forţele Kievului au nevoie de mai multe resurse pentru a rezista în faţa unei armate ruseşti mult mai mari, în timp ce un pachet de ajutor american de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina este blocat în Congres.