Pentru prima oară din 2011, România va lipsi de la MWC Barcelona, cel mai mare târg european de tehnologie. Prezența la alte evenimente dedicate, sub semnul întrebării din cauza „sincopelor de finanțare”
Participarea delegaţiei române la eveniment este sprijinită, în mod normal, de către ARICE (Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior), care funcționează în subordinea Guvernului şi coordonarea prim-ministrului. Agenția decontează cheltuielile legate de plata suprafeţei închiriate, construcţia standului și suportă 50% din cheltuielile privind transportul și cazarea pentru un reprezentant al fiecărei companii participante.
În acest an, standul României ar fi trebuit să aibă 200 de metri pătrați, iar țara noastră ar fi fost reprezentată de 19 companii, nume mari din domeniu, precum Allview, Lasting Software, care are un parteneriat inclusiv cu Agenția Europeană Spațială și programul Horizon al UE.
”Din păcate, anul acesta, România nu va participa la Mobile World Congress Barcelona (MWC) pentru prima oară din 2011, exceptând anul pandemiei. ARICE a lansat licitația la finele lunii noiembrie 2023 și a semnat contractul abia în 6 februarie 2024, în condițiile în care târgul se desfășoară între 26 și 29 februarie. Agenția a avut o sincopă de finanțare, am încercat să găsim o soluție și am reușit să deblocăm târgurile din luna februarie din alte domenii și tocmai noi nu putem participa la al nostru, fiind ultimul din lună. Este o pierdere majoră, este unul dintre cele mai importante târguri la care participam, iar industria noastră are o balanță de plăți pozitivă. Exportăm mai mult decât importăm”, a explicat pentru Economica.net, Daniel Giurea, directorul filialei Timișoara de la ARIES (Asociația Română pentru Industria Electronică și Software).
Potrivit acestuia, organizatorii MWC Barcelona au fost anunțați că România nu va mai participa, iar aceștia au transmis că spațiul rezervat țării noastre va fi transformat în zonă de lounge.
Daniel Giurea a continuat: ”Compania Cool Promotion and Stands din Brașov, care a câștigat licitația pentru organizare, participă pentru prima dată la MWC Barcelona și au spus că din cauza neseriozității ARICE, renunță la contract, dar și de teama întârzierilor la decontul facturii. Ar fi avut timp din 6 februarie și până pe 26 februarie să meargă si să amenajeze spațiul. Noi am dat planul standurilor, am făcut catalogul, dar, ghinionul nostru că am nimerit un câștigător care s-a temut”.
Ce spune compania care a câștigat licitația pentru organizarea standului României
Contactat de Economica.net, Dragoș Maraloiu, CEO-ul companiei Cool Promotion and Stands a reiterat, la rândul său, neseriozitatea ARICE, însă a explicat că producția standului are fi necesitat minim 30 de zile, și nu 10 zile câte i-a pus la dispoziție Agenția pentru Comerț Exterior, după ce a tergiversat semnarea contractului.
”Problema este legată de un grafic de progres care nu a fost respectat. Noi am semnat contractul la începutul lunii ianuarie și erau toate semnăturile pe el, mai puțin cea a președintelui ARICE. Reprezentanții agenției ne-au spus că vom primi o informare despre data când putem veni să ridicăm contractul semnat, dar nu am primit. Pe 18 ianuarie, am trimis noi o notificare către ARICE și le-am dat termen de cinci zile să ne comunice când va fi contractul semnat pentru a putea urmări graficul de progres. Nu am primit niciun răspuns și am crezut că nu mai sunt interesați.
Abia săptămâna trecută am primit un e-mail de la ei să venim să ridicăm contractul. De participarea la acest târg știau de un an de zile, au demarat licitația abia în decembrie 2023 și le-a luat două luni de zile să încheie contractul. Practic, ne-au lăsat la dispoziție doar 10 zile în care trebuia să producem standul pentru o suprafață de 200 metri pătrați. Dar nu e doar standul în sine, ci și organizarea de activități conexe, cum ar fi încheierea contractelor cu cele 19 companii participante, cazări și transport pentru acestea, plus că s-a înregistrat și o creștere considerabilă a costurilor.
Noi nu facem standuri de doi ani, avem o experiență în domeniu de 25 de ani. Avem la Târgul Național de Turism care se desfășoară zilele acestea la Romexpo standuri de 1.250 de metri pătrați și suntem unul dintre primii cinci producători din țară”, spune reprezentantul companiei Cool Promotion.
Potrivit acestuia, valoarea contractului pentru MWC Barcelona 2024 era de 1,63 de milioane de lei, fără TVA, din care aproximativ 1,2 milioane de lei, fără TVA, reprezintă taxa de participare.
Întrebat dacă din 6 februarie și până pe 26 februarie, data la care se deschide târgul, nu ar fi avut timp să onoreze contractul, acesta a răspuns: ”Am fi avut timp, dacă făceam o lucrare pe genunchi. Acesta este nivelul ARICE. Ei au același caiet de sarcini, an de an, luat cu copy paste la fiecare licitație. Nu am fi avut timp să îl facem la standardele noastre și să îl facem să nu arate ca trei mese puse cap la cap”.
Dragoș Maraloiu a explicat că ar fi avut nevoie de minim 30 de zile pentru a produce standul. ”Opt zile durează numai transportul și montajul. Săptămâna viitoare, luni, ar fi trebui să plecăm spre Spania, dar am primit un termen de doar 10 zile pentru a produce standul pe standarde. Am fi avut nevoie de măcar 30 de zile”.
Agenția care finanțează participarea țării noastre la evenimente nu are un buget aprobat
Acesta a recunoscut că a existat și teama decontului și acuză agenția că nu are un buget aprobat. ”Nu au fost în stare să își facă un buget, așadar există și această problemă a decontului. Au deconturi neplătite din luna august 2023 pentru că nu au buget. Au buget doar pentru partea administrativă legată de salarii, dar nu și pentru obiectul de activitate al agenției. Au primit o dispensă pentru 6 milioane de lei, dar este un angajament de plată, nu un buget. Probabil că lucrarea ar fi fost decontată la rectificarea bugetară din toamnă. Pentru angajații acestei agenții, participarea la astfel de târguri în afara României, la New York, Las Vegas, la Barcelona este pur și simplu turism”.
Pe de altă parte, Daniel Giurea spune că asociația pe care o reprezintă a încercat să facă ”tot posibilul pentru ca România să participe la MWC Barcelona” și a mers inclusiv în audiență la prim-ministrul Marcel Ciolacu și la Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului. Mai mult, în pericol s-ar afla participarea României la toate târgurile internaționale din perioada martie-aprilie aflate pe lista ARICE, întrucât nu au fost organizate licitații pentru standurile de prezentare.
”Situația este bine-cunoscută de către autorități. Domnul Ciolacu știe foarte bine, și-a arătat deschiderea de față cu noi, însă nu se întâmplă nimic. Noi, împreună cu Consiliul de Export și alte patronate, dar și consilieri ai guvernului ne întâlnim periodic pentru a elabora strategii de promovare și de export. Bugetul Programului de promovare a exporturilor este de 128 de milioane de lei în 2024. Așa promovăm companiile de export? Le lăsăm acasă?”, se întreabă retoric reprezentantul ARIES-TM.
Acesta a adăugat că cele 19 companii care ar fi trebuit să participe la MWC Barcelona au trimis solicitări în scris către ARICE, dar nu li s-a răspuns la niciun e-mail.
Economica.net a contactat reprezentanții ARICE pentru un punct de vedere, însă aceștia nu au răspuns apelurilor.
MWC Barcelona este locul unde liderii industriei globale, comunitatea de start-up-uri și alți actori ai industriei de tehnologie se adună pentru a asista la cele mai recente inovații în conectivitatea mobilă. Pentru ediția din acest an, organizatorii MWC Barcelona, asociația GSMA din Marea Britanie, așteaptă peste 85.000 de participanți, dintre care puțin sub jumătate sunt factori de decizie globali seniori și cumpărători cheie pentru marile companii. Anul trecut, evenimentul a facilitat peste 500.000 de întâlniri de afaceri.
Sursa foto: GSMA / MWC