Pentru Wolfgang Schaeuble, Atena nu a oferit „nici cel mai mic început de răspuns”
În cazul în care calea reformelor introduse de Grecia din anul 2010 „nu va fi urmată în continuare, atunci guvernul grec trebuie să spună cum intenţionează să rezolve probleme Greciei. Până în prezent, nu am avut nici cel mai mic început de răspuns”, a subliniat ministrul conservator în cursul unui interviu acordat postului public de televiziune ARD.
„A te mulţumi să spui, , insultându-i însă pe ceilalţi, aşa nu merge deloc”, a adăugat el.
Oficialul german a precizat că nu este la curent cu intenţia Atenei de „a cere prelungirea” finanţării europene, aşa cum a anunţat o sursă din cadrul guvernului elen.
„Am spus că dorim să vedem, de bine de rău, ceva concret, ferm şi asumat”, s-a mulţumit el să spună în legătură cu afirmaţiile în cauză. „Nu s-a întâmplat asta miercurea trecută (cu prilejul reuniunii Eurogrupului), nu s-a întâmplat nici aseară” (cu ocazia altei întâlniri a miniştrilor de finanţe din zona euro), a subliniat Wolfgang Schäuble.
Negocierile dintre zona euro şi Grecia cu privire la continuarea programului de ajutorare de care beneficiază această ţară se găseau marţi în impas total, Atena refuzând să cedeze „şantajului psihologic” al creditorilor săi, care i-au fixat un ultimatum până vineri.
Luni seară, negocierile dintre Atena şi zona euro s-au încheiat brusc cu prilejul unei reuniuni desfăşurate la Bruxelles a cărei miza era găsirea unei modalităţi de finanţare pe termen scurt a Greciei, în contextul în care programul de ajutorare se încheie pe 28 februarie.