Penurie de ardei în magazinele din Marea Britanie, din cauza vremii reci din Spania

24 04. 2023
Ardei rosu

Vremea neobişnuit de rece în Spania, singura ţară de unde supermarketurile britanice se aprovizionează cu ardei în lunile de iarnă, a încetinit procesul de creştere a acestei legume, determinând unele magazine să limiteze cantitatea de ardei pe care un client o poate cumpăra.

Acestea au afirmat că lucrează strâns cu furnizorii şi se aşteaptă ca nivelul stocurilor să crească şi să se stabilizeze în săptămânile următoare.

Supermarketurile au fost nevoite să introducă restricţii la o serie de fructe şi legume în acest an din cauza vremii nefavorabile din Europa şi Africa, ce a dus la penurii.

Cumpărătorii au început să constate penurii la tomate în jurul datei de 20 februarie, când, spun retailerii, o combinaţie de vreme nefavorabilă şi probleme de transport aferente în nordul Africii şi Europa au cauzat probleme semnificative de aprovizionare.

Penuriile s-au extins la alte produse, lăsând rafturile goale de mărfuri proaspete, precum castraveţi, ardei şi salată.

Magazinele Tesco, Aldi şi Lidl au limitat achiziţiile de ardei, tomate şi castraveţi la trei bucăţi per persoană, iar un alt retailer, Morrisons, a impus o limită de două bucăţi de tomate, castraveţi, salată şi ardei per client.

Problemele de producţie în Maroc au început în februarie, cu temperaturi nocturne neobişnuit de scăzute care au afectat coacerea tomatelor.

Livrările dintr-o altă sursă majoră pe timp de iarnă, Spania, au fost şi ele afectate de vremea rea.

La acea vreme, Sindicatul naţional al fermierilor (NFU) a atras atenţia că penuriile la anumite fructe şi legume în supermarketurile britanice ar putea fi ‘vârful aisbergului’.

Dependenţa de importuri a lăsat Regatul Unit vulnerabil la ‘evenimente meteo şoc’, a afirmat vicepreşedintele Tom Bradshaw.

Sursa foto: Flickr