Pepco îşi majorează cota pe toate pieţele sale

Pepco Group, care deţine mărcile Pepco, Poundland şi Dealz, câştigă cotă de piaţă pe toate pieţele sale, deoarece cumpărătorii urmăresc valoarea, pe fondul presiunilor inflaţioniste intense, a afirmat directorul financiar interimar, Mat Ankers, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 10 iun. 2022, 12:41
Pepco îşi majorează cota pe toate pieţele sale

„Vedem o comutare spre canalul de reduceri pe pieţele noastre. Ne sporim decalajul de preţuri pe piaţă, aceasta se întâmplă pe moment”, a declarat Ankers, pentru Reuters.

El a adăugat că, în perioada octombrie 2021 – martie 2022, grupul a investit 35 de milioane de euro pentru a menţine nivelul scăzut al preţurilor, ceea ce a afectat marja brută cu 137 de puncte de bază.

„Investiţia pe care o facem este semnificativă şi atent gândită”. Concentrarea companiei pe reducerea costurilor desfăşurării activităţii a compensat o parte din efectele inflaţiei, a declarat oficialul Pepco.

Cea mai bună strategie pentru a naviga în această perioadă dificilă este să creşti şi să te extinzi, a explicat Ankers, arătând că în perioada octombrie 2021 – martie 2022 grupul a deschis 192 de magazine, totalul ajungând la 3.696 în 17 ţări.

În perioada octombrie 2021 – martie 2022, Pepco a raportat o creştere cu 7,3% a câştigurilor de bază, la 347 milioane de euro, în timp ce veniturile au urcat cu 18,9%, la 2,37 miliarde de euro.

Compania a precizat că rămâne în grafic pentru a-şi îndeplini obiectivele financiare anuale, în absenţa unei deteriorări semnificative a mediului macroeconomic.

Te-ar mai putea interesa și
Încă președintele american Joe Biden i-a propus lui Putin, în 2021, să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Încă președintele american Joe Biden i-a propus lui Putin, în 2021, să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că omologul său american Joe Biden i-a propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani, Kievul cerând de mult timp să fie......
O țintă aeriană de mici dimensiuni, probabil o dronă, a intrat ieri 6 km în spațiul aerian național
O țintă aeriană de mici dimensiuni, probabil o dronă, a intrat ieri 6 km în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că o ţintă aeriană de mici dimensiuni a intrat şase kilometri în ...
Lipsesc mai multe medicamente pentru bolnavii de cancere. Cauzele discontinuităţilor, explicate de Ministerul Sănătăţii
Lipsesc mai multe medicamente pentru bolnavii de cancere. Cauzele discontinuităţilor, explicate de Ministerul Sănătăţii
În rapoartele transmise de Agenţia Naţională a Medicamentului au fost identificate discontinuităţi pentru medicamente ...
Alfa Romeo a livrat primul vehicul din seria limitată 33 Stradale
Alfa Romeo a livrat primul vehicul din seria limitată 33 Stradale
La doi ani de la lansarea proiectului, a fost livrat primul dintre cele 33 de exemplare ale noii mașini construite la comandă ...