PepsiCo plănuieşte reducerea zahărului din băuturi

PepsiCo Inc a decis reducerea cantităţii de zahăr din băuturile răcoritoare pe care le deţine în portofoliu, pe fondul planului de a aborda probleme actuale, de la obezitate la schimbări climatice, potrivit Reuters.
Economica.net - lun, 17 oct. 2016, 10:30
PepsiCo plănuieşte reducerea zahărului din băuturi

Compania din New York va anunţa, luni, că până în 2025, cel puţin două treimi din băuturile pe care le deţine vor avea, în dozele obişnuite de 330 ml, cel mult o sută de calorii de la zahărul adăugat, faţă de 40% în prezent. Iniţiativa, care presupune introducerea mai multor băuturi fără calorii sau cu o cantitate redusă de calorii şi regândirea reţetelor existente, vine pe fondul presiunilor crescute din partea experţiilor guvernamentali şi din domeniul sănătăţii care acuză băuturile răcoritoare că sunt printre cauzele obezităţii şi diabetului.

Reprezentanţii PepsiCo susţin că ţinta globală impusă acum este mai ambiţioasă decât anteriorul plan, care stabilea reducerea zahărului cu 25% în compoziţia anumitor băuturi, vândute pe pieţe specifice, până în 2020.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat, luna acesta, taxe pentru băuturile care conţin zahăr, precum cele impuse în Franţa şi Mexic, pentru a reduce consumul şi a îmbunătăţi sănătatea. Industria băuturilor cu zahăr se opune acestor taxe.

Brandul de cola al PepsiCo generează 12% din profitul anual de 63 de miliarde de dolari, 25% din veniturile companiei fiind generate de băuturi precum Mountain Dew, iar restul din apă şi sucurile din linia Tropicana, pe lângă snacks-uri sau gustări.

Mai mult, planurile până în 2025 includ reducerea sării şi a grăsimilor saturate. Lista de schimbări menţionează şi îmbunătăţirea cu 15% a eficienţei apei din lanţurile agricole de aprovizionare din zonele secetoase până în 2025 şi scăderea cu 20% a emisiilor gazelor cu efect de seră pe întregul lanţ de aprovizionare până în 2030.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi abandonate de 20 de ani
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu mutarea unor grinzi pe un șantier din Autostrada Transilvania, după mai bine de 20 de ani de când au fost lăsate acolo de către constructorul......
Moscova anunță că o întâlnire între Putin și Zelenski ar fi posibilă, dacă mai întâi Rusia și Ucraina vor încheia niște acorduri prealabile
Moscova anunță că o întâlnire între Putin și Zelenski ar fi posibilă, dacă mai întâi Rusia și Ucraina vor încheia ...
O întâlnire între preşedinţii rus Vladimir Putin şi respectiv ucrainean Volodimir Zelenski este "posibilă", cu condiţia ...
Macron se arată convins că Trump va reacționa la cinismul președintelui Putin
Macron se arată convins că Trump va reacționa la cinismul președintelui Putin
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă, la Tirana, că este "sigur" că omologul său american Donald ...
Șapte state europene cer Israelului să ridice imediat blocada asupra Fâșiei Gaza
Șapte state europene cer Israelului să ridice imediat blocada asupra Fâșiei Gaza
Şapte ţări europene au cerut Israelului "să revină asupra politicii sale actuale" din Gaza şi să-şi ridice "imediat" ...