Băncile vor fi obligate să aducă la capital 100 de milioane de euro în 2018. Care sunt efectele

România a intrat de anul acesta în etapa tranzitorie de aplicare a Regulamentului 575/2013 emis de Parlamentul European şi Comisia Europeană, modificat în 2017, privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii. Respectivul regulament implementează noi cerinţe de capital, cerinţe care vor creşte anual până în 2021 de la 25% până la 100%. Potrivit BNR, regulamentul a fost modificat în 2017 „pentru a stabili măsurile tranzitorii pentru diminuarea impactului asupra fondurilor proprii al introducerii IFRS 9 și pentru tratamentul expunerilor mari al anumitor expuneri din sectorul public denominate în moneda națională a oricărui stat membru”.

Pentru a îndeplini criteriile, băncile trebuie să respecte cerinţele de capital pentru expunerile mari (gen titluri de stat, rezerve minime obligatorii) şi cele cerute de riscul de credit aferent expunerilor în valută. „Limitele stabilite pentru perioada tranzitorie sunt următoarele: în 2018 limita este de 100 % din fondurile proprii de nivel 1 ale instituției, în 2019 limita este de 75 % din fondurile proprii de nivel 1 ale instituției, iar în 2020 limita este de 50 % din fondurile proprii de nivel 1 ale instituției.” În general, în structura bilanţieră a unei bănci, titlurile de stat au o pondere de 20-30% (la noi există însă şi bănci cu expunere pe titlurile de stat de 50% sau 0%). Cum fondurile proprii ale unei bănci sunt între 10-20% din bilanţ, iar limita maxima este de 25% din fondurile proprii, adică 2,5-5%, bancile vor trebui sa-si diversifice portofoliul de titluri de stat şi/sau să şi-l reducă. Dar asta, în următorii trei ani.

În acest context, titlurile de stat vor fi plasate din ce în ce mai mult în fonduri de investiţii şi la clienţii finali ai instituţiilor financiare ( persoane fizice şi juridice). A se vedea în acest sens ultimul anunţ făcut de Ministerul Finanţelor care va scoate titlurile de stat pentru populaţie de un leu. Datorită acestor prevederi va fi favorizată dezintermedierea bancară (lending as service, not lending as banking); expansiunea băncilor se va face prin plasamente mai riscante decât cele în titluri şi implicit va genera cerinţe de capital mai mari cu efect în creşterea costurilor şi în consecinţă în creşterea spread-ului între dobânda activă şi cea pasivă, în creşterea comisioanelor la produsele non-credit, şi în scăderea costurilor de operare. Aşadar, cerinţele suplimentare de capital de 0,25% din fondurile proprii de rang 1 ale băncii vor pune presiune suplimentară pentru inovare. Mai ales că, dacă proiectul de lege al senatorului Zamfir privind plafonarea dobânzii anuale efective la credite va fi promulgat, spaţiul de manevră al băncilor se reduce la inovaţii pe zona de servicii bancare.

Determinarea cerințelor de capital pentru riscul de credit aferent expunerilor în valută

Regula generală spune că cerinţa de capital depinde de ratingul de credit al emitentului şi se implementează progresiv în următorii trei ani, după cum am spus la începutul articolului. Pentru ţări emitente ca România, în calculul expunerii la risc a băncii deţinătoare a unor titluri de stat emise în altă monedă decât în lei, 50% din valoarea titlului se va adăuga la total expunere de credit. Aşadar, dacă titlurile în altă monedă decât lei ar reprezenta 5% din bilanţ, iar expunerea totală la credit ar reprezenta 80% din bilanţ, atunci totalul expunerii la credit ar fi echivalentul a 82,5% din bilanţ, iar cerinţa suplimentara de capital ar fi de 0.25%. În cazul în care bilanţul băncii ar fi de 50 miliarde de euro, cerinţa ar fi de 12,5 milioane de euro. Dacă extrapolăm la întregul sistem bancar acest calcul vom vedea că necesarul de capital social suplimentar pentru acest an, este în jur de 100 de milioane de euro (pornind de la active de circa 400 de miliarde de lei şi un risc al creditului de aproximativ 40%)

În concluzie, impactul IFRS 9 nu este unul foarte mare. Cei 100 de milioane euro disipaţi pe întregul sistem bancar pot fi uşor constituiţi şi prin reevaluare de active, regândirea unor sisteme de provizioane, etc. Dacă acest necesar de capital ar fi fost pentru o singură bancă atunci am fi avut o problemă. În continuare, băncile vor putea cumpăra titluri de stat în moneda locală, nu în valută (a se vedea faptul că cele mai mari sume prevăzute a fi finanţate prin bonduri suverane în acest an sunt în valută şi vor fi emise exclusiv pe pieţele externe), iar împrumuturile pentru marile companii, care de regulă sunt în valută vor fi erijate către bănci externe.

Dacă vor dori să se dezvolte şi să îşi crească implicarea pe piaţa locală, băncile comerciale va trebui să se uite pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, altfel acţionarii vor fi obligaţi să aducă bani de acasă. Lucru la care mulţi dintre ei nu mai sunt dispuşi. Pe piaţa tranzacţiilor însă, doar Banca Transilvania (dacă nu a trecut pe primul loc după achiziţia Bancpost), OTP Bank şi fondurile de investiţii par dispuse să iasă la cumpărături.