Percheziţii DIICOT la firmele Ambient, Arabesque şi la alţi distribuitori de materiale de construcţii

Procurorii DIICOT Oradea şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat joi 32 de percheziţii pe raza judeţelor Sibiu, Cluj, Bihor, Galaţi şi Alba, la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor distribuitori de materiale de construcţii, Ambient SA, Arabesque, Sawa SA, MM Industry SRL, Matcris Concept SRL şi Okapi SRL, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 21 apr. 2016, 14:09
Percheziţii DIICOT la firmele Ambient, Arabesque şi la alţi distribuitori de materiale de construcţii

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada 2011 – 2014, reprezentanţii societăţilor menţionate împreună cu administratori ai unor firme tip ‘fantomă’ au constituit un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală prin crearea unui circuit tranzacţional fără conţinut economic real, al cărui unic scop l-a constituit sustragerea de la plata contribuţiilor la bugetul de stat.

Anchetatorii susţin că operaţiunile de achiziţie/livrare declarate sau înregistrate în contabilitate, în perioada 2011-2015, nu au avut la bază tranzacţii reale, fiind create circuite scriptice de tranzacţionare succesivă în lanţ, încercându-se astfel disimularea realităţii fiscale prin crearea unei aparenţe privind existenţa unor operaţiuni care în fapt nu au existat, cu scopul de a crea în mod artificial TVA deductibil şi de a diminua nelegal impozitul pe profit datorat.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că societăţile comerciale de tip ‘fantomă’ interpuse în lanţul evazionist au fost înfiinţate pe numele unor interpuşi, persoane cu cetăţenie română şi ungară, domiciliaţi atât în judeţele Cluj şi Bihor, cât şi în Ungaria. Societăţile în cauză nu au avut angajaţi, nu au depus la termene toate declaraţiile fiscale, parte dintre acestea fiind declarate inactive sau aflate în procedură de insolvenţă.

S-a mai reţinut că, după încasarea sumelor în conturile bancare ale societăţilor ‘fantomă’, parte din sume erau ridicate în numerar contra unui comision de persoane împuternicite pe conturi, fără ca acestea să aibă vreo calitate în cadrul firmelor.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat se ridică la 50,02 milioabne lei.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi inspectori din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, cu sprijinul Brigăzii de Jandarmi Mobile Cluj.

De asemenea, acţiunea a fost desfăşurată cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...