Percheziții DNA la o instituție subordonată Primăriei Brașov, condusă de Allen Coliban (USR). Ancheta vizează contracte de achiziții

11 05. 2023
allen-coliban

„Din informaţiile pe care le-am adunat până în acest moment, este vorba despre una dintre instituţiile subordonate primăriei. Acolo au fost efectuate percheziţiile astăzi şi descinderea. Din punctul meu de vedere şi din punctul nostru de vedere, avem zero toleranţă pentru corupţie. Sprijinim justiţia în orice demers de aflare a adevărului şi de mascare şi penalizare a corupţiei”, a spus Allen Coliban, într-o postare pe Facebook.

Procurorii braşoveni anticorupţie efectuează, joi, 16 percheziţii în locaţii din municipiul Bucureşti şi judeţele Braşov, Ilfov şi Argeş, dintre care una este sediul unei instituţii publice, într-un dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, a anunţat DNA.

Infracţiunile ar fi fost comise în cursul anului 2022 şi constau în atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţii publice.

În afară de instituţia publică, locaţiile percheziţionate sunt domiciliile unor persoane fizice şi sedii ale unor societăţi comerciale.

Potrivit unor sursr TVR, ancheta ar viza Serviciul Public de Termoficare Brașov.