Percheziţii DNA la Primăria Timişoara: Sunt verificate toate dosarele legate de vânzarea locuinţelor în baza Legii 112

Economica.net
28 04. 2015
politisti_perchezitii_4676_29230400

‘Nu ştiu despre ce este vorba, dar vă voi comunica ulterior’, a declarat primarul Nicolae Robu.

Legea 112 reactualizată precizează că persoanele care erau chiriaşi ai respectivelor locuinţe în anul 1995 pot cumpăra locuinţele în rate, la preţuri avantajoase, dar primăria ar fi vândut astfel de locuinţe şi unor persoane care nu îndeplineau această condiţie, respectiv nu erau chiriaşi la data intrării în vigoare a legii, ci au devenit ulterior chiriaşi, scrie Agerpres.

Surse juridice spun că aceste vânzări s-ar fi făcut ilegal, în baza unor contracte semnate de o comisie a Primăriei Timişoara, prin care se făcea o derogare de la lege.

Corpul de Control al primului-ministru a făcut un control legat de modul în care s-au efectuat aceste restituiri în ultimii ani, iar raportul care a constatat o serie de ilegalităţi a fost trimis DNA.