Percheziţii în Bucureşti şi Maramureş, într-un caz privind achiziţii publice atribuite ilegal

Poliţiştii fac, miercuri, 14 percheziţii în Bucureşti şi Maramureş, la persoane suspectate că ar fi obţinuit ilegal contracte de achiziţii publice de peste 2,2 milioane de euro, iar în dosar ar fi vizaţi şi angajaţi ai Institutului Naţional al Patrimoniului suspectaţi de abuz în serviciu.
Economica.net - mie, 26 sept. 2012, 08:35
Percheziţii în Bucureşti şi Maramureş, într-un caz privind achiziţii publice atribuite ilegal

Percheziţiile au fost dispuse în urma cercetărilor efectuate de ofiţerii de investigare a fraudelor de la Poliţia Capitalei, într-un dosar penal ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată.

În cadrul acestui dosar sunt cercetate nouă persoane, unele dintre acestea pentru că ar fi obţinut contracte de achiziţii publice în valoare de peste 2,2 milioane de euro, fără a fi respectate prevederile legale, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.

Contractele au fost obţinute cu sprijinul unor funcţionari care lucrează într-o instituţie publică, în perioada august – septembrie 2012, a precizat Poliţia Capitalei.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, printre suspecţi ar fi şi angajaţi ai Institutului Naţional al Patrimoniului, care ofereau achiziţii publice pentru restaurări şi construcţii.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din Poliţia Capitalei, cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii, fac percheziţii la 14 adrese din Bucureşti şi judeţul Maramureş, urmând să pună în exercutare 13 mandate de aducere.

Acţiunea poliţiştilor bucureşteni este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 şi este sprijinită de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş.

Te-ar mai putea interesa și
Locuitorii municipiului Târnăveni, disperați după dezastrul de la Praid. Localitatea a rămas fără apă potabilă și menajeră în urma poluării râului Târnava Mică
Locuitorii municipiului Târnăveni, disperați după dezastrul de la Praid. Localitatea a rămas fără apă potabilă și ...
Cei 24.000 de locuitori din municipiul Târnăveni sunt într-o "situaţie de disperare" din cauza lipsei apei potabile şi menajere, ca urmare a salinităţii crescute de pe râul Târnava Mică,......
Rusia intenționează să-și crească exporturile de cereale și uleiuri vegetale către Iran
Rusia intenționează să-și crească exporturile de cereale și uleiuri vegetale către Iran
Rusia are ca obiectiv în următoarele luni majorarea exporturilor de cereale şi uleiuri vegetale către Iran, prin Marea ...
Prim-ministrul slovac Robert Fico susține că pentru guvernul său vor exista alte priorități decât apărarea în 2026
Prim-ministrul slovac Robert Fico susține că pentru guvernul său vor exista alte priorități decât apărarea în 2026
Premierul slovac Robert Fico s-a declarat convins că orice obiectiv pe care NATO îl va aproba la summitul de la Haga nu ...
Angajații de la CFR Călători amenință că încep protestele de la 1 iulie dacă nu va fi semnat Contractul Colectiv de Muncă la nivelul companiei
Angajații de la CFR Călători amenință că încep protestele de la 1 iulie dacă nu va fi semnat Contractul Colectiv ...
Sindicaliştii de la CFR Călători vor demara la 1 iulie etapele premergătoare grevei, dacă nu se va semna noul Contract ...