Percheziţii în clădirea Guvernului de la Chişinău
Angela Starinschi, ofiţerul de presă al CNA, a declarat pentru Deschide.md că procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA fac perchezitii la Ministerul Economiei, în mai multe birouri, dar şi la alte adrese, într-un caz de corupţie, potrivit News.ro.
„Operaţiunea vizează un caz de corupţie. Operaţiunea este în desfăşurare, revenim ulterior cu detalii. Adresez rugămintea de a nu se opera cu speculatii şi informaţii neconfirmate oficial, acestea ar putea afecta acţiunea aflată în desfăşurare”, a declarat ofiţerul de presă al CNA.
Percheziţii în clădirea Guvernului de la Chişinău
Procurorii şi ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie fac percheziţii, vineri, la sediul Guvernului Republicii Moldova, potrivit Deschide.md.
Conform sursei citate, sunt percheziţionate mai multe birouri, într-un caz de corupţie care ar viza Ministerul Economiei şi un demnitar de rang înalt.
Deschide.md mai scrie că au avut loc discuţii între ofiţerii anticorupţie şi reprezentanţii SPPS care păzesc clădirea Guvernului şi care ar fi încercat iniţial să împiedice accesul lor în clădire.