Percheziţii la hoţii din Bucureşti şi Ilfov
Poliţiştii au efectuat marţi dimineaţă 14 percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, fiind căutaţi membri ai unei reţele specializate în tâlhării şi spargeri de locuinţe.
Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţiştii urmează să pună în executare nouă mandate de aducere în cazul membrilor grupării infracţionale suspectaţi de comiterea unor tâlhării şi de spargeri de locuinţe.
Membrii grupării foloseau arme pentru a-şi ameninţa victimele şi în câteva situaţii ar fi pretins că sunt poliţişti, prejudiciul produs de aceştia fiind estimat la zeci de mii de euro.
Aceştia vor fi duşi pentru audieri la Poliţia Capitalei, urmând să se stabilească măsurile legale în cazul lor. Acţiunea este efectuată de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.