Percheziţii la o clinică medicală şi la firme de construcţii într-un dosar de evaziune fiscală de două milioane de euro

Economica.net
13 08. 2015
politie_dpir_swat_64250700

Vor fi puse în executare 18 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri, scrie Agerpres.

‘La data de 13 august, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuează 15 percheziţii domiciliare în Bucureşti, Ilfov şi Teleorman, la persoane bănuite de evaziune fiscală’, informează un comunicat al IGPR.

Acţiunea vizează documentarea activităţii unei clinici medicale private din Bucureşti (RomGerMed) care, în perioada 2010-2014, s-ar fi sustras, în parte, de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin înregistrarea în contabilitate de operaţiuni fictive sau inexacte.

‘Pentru a-şi diminua obligaţiile de plată datorate bugetului de stat, agentul economic, în calitate de beneficiar final, ar fi creat un circuit comercial fictiv, înregistrând achiziţii supraevaluate de la firme de construcţii. La rândul lor, aceste societăţi comerciale ar fi evidenţiat în contabilitate cheltuieli fictive contractate de la mai multe firme controlate, în fapt, tot de persoanele bănuite’, se arată în comunicat.

La acţiune participă 58 de poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, luptători ai Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Ilfov şi Teleorman.

Activităţile beneficiază de sprijinul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.