Percheziţii la Radet: Conducerea RADET, acuzată că atribuia contracte frauduloase unor firme

Mai multe persoane cu funcţii importante în RADET, printre care directorul general, Ion Voicu, directorul economic - Dan Mavrodin, directorul de la exploatare şi mentenanţă - Ovidiu Gărduş şi directorul de achiziţii publice, sunt vizate într-un dosar de corupţie, fiind suspectate de infracţiuni în domeniul achiziţiilor publice prin atribuirea, în mod fraudulos, a unor contracte de execuţie unor firme care se ocupau de întreţinerea şi repararea reţelei RADET Bucureşti, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Economica.net - vin, 22 mart. 2013, 06:46
Percheziţii la Radet: Conducerea RADET, acuzată că atribuia contracte frauduloase unor firme

Potrivit surselor citate, firmele care primeau lucrările ofereau sume importante de bani pentru realizarea contractelor, fapt care ar fi dus la creşterea preţului agentului termic.

Cu toate că li se atribuiau fraudulos aceste contracte, firmele care primeau sume imense din bani publici nici măcar nu mai executau lucrările.

Potrivit aceloraşi surse, firmele cărora li se atribuiau contractele în mod fraudulos sunt: CCEI SRL, SICOR SRL, Erbaşu SA, Loxtor Norvegia, WILLO România SRL, Multigama Tech.

La dosarul în care sunt implicaţi şefii RADET, anchetatorii lucrează de aproximativ un an.

Poliţiştii bucureşteni şi procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti efectuează vineri mai multe percheziţii la RADET, în cazul unor persoane suspectate de săvârşirea unor infracţiuni în domeniul achiziţiilor publice.

Poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor pun în executare 38 de autorizaţii de percheziţie emise de Tribunalul Bucureşti în Capitală şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, precizează Poliţia Capitalei.

„Percheziţiile sunt efectuate ca urmare a cercetărilor ce se desfăşoară într-un dosar penal în care există indicii privind săvârşirea unor infracţiuni în domeniul achiziţiilor publice, prin care ar fi fost diminuate resursele financiare ale unei instituţii de interes public local”, informează Poliţia Capitalei.

Activităţile sunt efectuate şi cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

 

Directorii RADET au primit şpagă excursii în străinătate şi bilete de avion la meciul Chelsea-Steaua

Sefii RADET au beneficiat de excursii şi vacanţe scumpe, în străinătate, plătite exclusiv de către firmele care au primit contractele frauduloase, plătite din bani publici, pentru executarea unor lucrări, excursii care au fost oferite drept recompensă de patronii societăţilor comerciale pentru „bunătatea directorilor” care le-au atribuit respectivele contracte, au precizat pentru AGERPRES surse judiciare.

Excursiile oferite celor din conducerea RADET erau în afara sumelor mari de bani pe care firmele le dădeau pentru obţinerea contractelor.

Potrivit surselor judiciare, directorii companiei RADET ar fi primit nu doar excursii în Europa, dar şi bilete de avion pentru Londra, unde au vizionat meciul Chelsea – Steaua.


Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...