Percheziţii la sediul din Paris al LafargeHolcim în legătură cu operaţiunile din Siria
‘Anchetatorii percheziţionează birourile noastre’, a declarat un purtător de cuvânt al LafargeHolcim, confirmând o informaţie difuzată anterior de postul de radio France Inter.
Ancheta vrea să descopere legăturile pe care producătorul de ciment le-a avut cu grupurile armate din Siria, în special cu gruparea Statul Islamic, pentru a putea menţine în funcţiune fabrica sa de la Jalabiya.
În luna aprilie a acestui an, directorul general de la LafargeHolcim, Eric Olsen, şi-a anunţat demisia din funcţie, după ce LafargeHolcim a recunoscut că a încheiat diferite aranjamente cu grupuri armate pentru a menţine în funcţiune o fabrică de ciment amplasată la Jalabiya, la 150 kilometri nord-est de Alep. Grupul franco-elveţian a recunoscut că anumite măsuri adoptate ‘pentru a permite uzinei siriene să funcţioneze au fost inacceptabile şi că erori semnificative, care contravin codului de conduită, au fost comise’.
Potrivit unei anchete derulate de cotidianul Le Monde, de aceste aranjamente a profitat în special organizaţia Statul Islamic.
LafargeHolcim, companie creată în 2015 în urma fuziunii dintre grupul francez Lafarge şi cel elveţian Holcim, este prezentă şi pe piaţa din România. Holcim a intrat pe piaţa locală în anul 1997, iar în prezent deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, 19 staţii ecologice de betoane, cinci staţii de agregate şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 1.100 de angajaţi.
Tot în România, Lafarge produce, de peste 15 ani, materiale de construcţii şi activează în sectorul de ciment, agregate şi betoane cu 40 de amplasamente industriale, unde operează peste 1.000 de angajaţi sau colaboratori.