Percheziţii simultane în judeţele Bihor şi Alba

Poliţiştii din Alba au efectuat joi dimineaţa, 20 de percheziţii, simultane, la locuinţe şi societăţi comerciale din judeţele Bihor şi Alba, aparţinând unor persoane învinuite de săvârşirea de acte de comerţ cu ţigări nemarcate, marcate necorespunzător sau cu marcaje false.
Economica.net - joi, 03 nov. 2011, 07:15

Comisarul Vasile Catargiu de la IPJ Alba a declarat, pentru AGERPRES, că 15 percheziţii s-au desfăşurat în judeţul Bihor, cu precădere în Oradea şi Beiuş, iar cinci în judeţul Alba, în comune din Munţii Apuseni.

Locuinţele şi societăţile percheziţionate aparţin celor 14 persoane învinuite în acest caz, printre care se numără şi o femeie.

Pe baza mandatelor de aducere, cei 14 învinuiţi şi alte persoane vizate în cadrul anchetei au fost conduse, joi, la sediul IPJ Alba pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Potrivit unui comunicat al IPJ Alba, în urma datelor şi informaţiilor obţinute cu privire la săvârşirea de acte de comerţ cu ţigări de contrabandă, ofiţerii de investigare a fraudelor din cadrul IPJ Alba au extins cercetările efectuate în unele cauze aflate în lucru şi au înregistrat miercuri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cîmpeni un dosar penal pentru contrabandă cu ţigări.

Din cercetările efectuate în cauză, ofiţerii de poliţie au stabilit că, în perioada mai – octombrie 2011, 14 persoane, domiciliate în judeţele Bihor şi Alba, au săvârşit mai multe acte de comerţ cu ţigări fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, despre care aveau cunoştinţă că provin din contrabandă. Astfel, pe baza probelor administrate în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale pentru cele 14 persoane, printre care şi o femeie, din Oradea, Beiuş şi din comune din Munţii Apuseni.

La acţiunea denumită „Trabucul bihorean” participă 63 de poliţişti. Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Cîmpeni şi cu sprijinul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Alba, Serviciului de Operaţiuni Speciale Bihor şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor – Serviciul de Investigare a Fraudelor.

Te-ar mai putea interesa și
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri din patru judeţe, valabilă până joi la prânz....
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...