Percheziţiile DNA la CJ Sibiu. Sunt vizate achiziţii directe către anumite firme din perioada lui Cindrea

Economica.net
01 08. 2016
presedintele_psd_sibiu_ioan_cindrea_07462500

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Teritorială Alba efectuează luni percheziţii la Consiliul Judeţean Sibiu, dar, conform surselor, şi la directoarea serviciului administrativ Ana Kraus – biroul acesteia din CJ şi la persoane fizice.

Potrivit surselor citate, Ioan Cindrea, când era preşedinte al CJ Sibiu, ar fi favorizat agenţi economici, inclusiv firma ginerelui său, a fiicei sale în cadrul unor proceduri de achiziţii publice organizate de instituţie.

Ancheta DNA ar viza, menţionează sursele, şi alţi funcţionari, printre care şi directoarea din Serviciul administrativ din cadrul CJ Sibiu cu ocazia derulării achiziţiilor directe de la societăţi comerciale.

Achiziţiile urmărite de anchetatori ar fi cele derulate în perioadele 2011-2013, 2014-2015, având ca obiect cumpărarea de către CJ a unor servicii de monitorizare foto/video, de reparaţii şi întreţinere auto, precum şi achiziţii de materiale de întreţinere/consumabile.

Sursele citate arată că procedurile au fost derulate cu menţionarea de date nereale în documentele justificative ale tranzacţiilor comerciale, aspecte de natură a crea un avantaj patrimonial furnizorilor, corelativ cu crearea unui prejudiciu bugetului autorităţii contractante. Adaosul ar fi fost în unele cazuri şi de 240,56%.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, a confirmat pentru AGERPRES că au loc percheziţii DNA la sediul instituţiei, fiind vizate contracte aprobate de fostul preşedinte Ioan Cindrea.

‘Percheziţiile DNA sunt legate de aceleaşi chestiuni care au mai fost. Serviciul Achiziţii, Economic şi IT, din aceeaşi anchetă, se cer date suplimentare. Nu este vizată actuala conducere. E vorba de acelaşi dosar, aceleaşi cercetări, doar că solicită acte în plus’, a explicat Daniela Cîmpean.

Potrivit acesteia, ‘activitatea CJ Sibiu nu este afectată de ancheta DNA’.

Este pentru a doua oară în acest an când au loc percheziţii DNA la CJ Sibiu. Prima dată, anchetatorii au cerut documente în luna aprilie. Atunci s-au verificat mai multe contracte aprobate de fostul preşedinte al CJ Sibiu Ioan Cindrea.