Pericol de INUNDAŢII, în 12 judeţe

Economica.net
27 02. 2012

Ministerului Mediului şi Pădurilor informează că şedinţa extraordinară a Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU), la care au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, a avut ca temă situaţia podurilor de gheaţă de pe fluviul Dunărea, stabilindu-se necesitatea transmiterii de avertizare hidrologică către cele 12 prefecturi din zona Dunării: Brăila, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Tulcea.

„Ca urmare a variaţiilor de temperatură înregistrate în ultimele zile şi a celor prognozate pentru perioada următoare, şi având în vedere existenţa formaţiunilor de gheaţă pe fluviul Dunărea, s-a constat că pot avea loc fragmentări ale podurilor de gheaţă, desprinderea şi punerea în mişcare a formaţiunilor de gheaţă, precum şi îngrămădirea acestora în sectoarele cu viteze mai mici ale debitelor şi creşterea artificială de niveluri cu efecte locale pe sectorul aval Olteniţa”, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului şi Pădurilor.

De asemenea, reprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor au solicitat Ministerului Transporturilor ca în cadrul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), care se desfăşoară la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, să prezinte situaţia la zi a navelor şi barjelor care se află pe Dunăre (număr, tipul încărcăturii şi situaţia de la faţa locului), pentru a se evita eventualele poluări accidentale cu produsele din încărcătură.

Totodată, s-a decis ca reprezentanţii Ministerului Transporturilor, instituţia cu atribuţii în acest sens, să informeze CNSU cu privire la măsurile pe care le va întreprinde pentru asigurarea condiţiilor de curgere a formaţiunilor de gheaţă.

O navă s-a scufundat pe Dunăre, duminică noapte, în zona Chiciu, judeţul Călăraşi, după ce un pod de gheaţă s-a rupt, marinarii reuşind să se salveze în ultimul moment, a declarat, luni, directorul Căpităniei Zonale Giurgiu, Florin Oprea.

Navigaţia pe Dunăre este blocată, iar mai multe nave sunt în pericol după ce au derapat şi au fost luate de gheaţă, a spus directorul Căpităniei Zonale Giurgiu.

„Dunărea este blocată, se navighează în derivă, împreună cu gheaţa”, a spus Oprea.

Un elicopter al Flotilei 86 Aeriană de la Feteşti face un zbor de recunoaştere pe Dunăre în zona în care s-au format poduri de gheaţă, o subunitate de geniu fiind pregătită să acţioneze pe fluviu în zona periclitată, dacă situaţia o va impune, informează MApN.

„Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a aprobat, luni, efectuarea unui zbor de recunoaştere pe Dunăre, cu un elicopter IAR-330 PUMA, în zona în care s-au format poduri de gheaţă, la solicitarea Prefectului judeţului Călăraşi. Elicopterul, aparţinând Flotilei 86 Aeriană de la Feteşti, a decolat de pe aerodromul din Feteşti, în jurul orei 16.00, cu destinaţia municipiul Călăraşi, de unde a îmbarcat specialişti militari din Batalionul 96 Geniu din Bucureşti, persoane din cadrul Prefecturii şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi”, se arată într-un comunicat al MApN.

Elicopterul, al cărui echipaj este condus de locotenent-comandorul Cristian Dobroghiu, efectuează o misiune de cercetare aeriană de la Cernavodă şi până în dreptul localităţii Dorobanţu, judeţul Călăraşi.

„De asemenea, pentru distrugerea podurilor de gheaţă de pe Dunăre, ministrul Gabriel Oprea a dispus Statului Major General pregătirea unei subunităţi de geniu care să acţioneze pe fluviu în zona periclitată, dacă situaţia o va impune”, precizează MApN.