Perioada actuală, „mai periculoasă” decât Războiul rece – Steinmeier

Perioada actuală este "mai periculoasă" decât Războiul rece, a declarat sâmbătă, 8 octombrie, şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier cotidianului Bild, pe fondul creşterii tensiunilor între SUA şi Rusia, potrivit AFP, informează Agerpres.
Economica.net - sâm, 08 oct. 2016, 09:19
Perioada actuală,

„Este o iluzie să credem că este vorba despre vechiul Război rece. Timpurile actuale sunt diferite, mai periculoase”, a declarat ministrul german al afacerilor externe celui mai citit cotidian din ţară.

„Pericolul unei confruntări militare este considerabil”, a subliniat şi fostul diplomat german Wolfgang Ischinger, care a fost mediator al OSCE pentru Ucraina, citat în acelaşi ziar. „Acest pericol nu a fost niciodată atât de important de decenii şi încrederea între Vest şi Est niciodată atât de slabă”, a adăugat el.

SUA, care au suspendat la începutul săptămânii convorbirile cu Rusia despre o încetare a focului în Siria, au acuzat vineri Moscova şi Damascul de „crime de război” în Alep.

Relaţiile între cele două mari puteri nu au încetat să se degradeze după eşecul armistiţiului pe care îl iniţiaseră în septembrie şi care nu a durat decât o săptămână.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să examineze sâmbătă două texte vizând instaurarea unei încetări a focului la Alep, care este bombardat fără încetare de Damasc şi de aliatul său rus.

Războiul în Siria, unde luptă numeroase forţe regionale şi internaţionale pe un teritoriu complet devastat, a lăsat în urmă peste 300.000 de morţi în cinci ani.

Te-ar mai putea interesa și
Uzina Automobile Dacia din Mioveni a asamblat mașina cu numărul 8.000.000
Uzina Automobile Dacia din Mioveni a asamblat mașina cu numărul 8.000.000
Producătorul român Automobile Dacia a anunțat depășirea pragului de 8 milioane de vehicule asamblate la uzina din Mioveni....
Ce crede profesorul grec Pissaridis despre tarifele impuse de Trump Europei, majoritatea amânate acum
Ce crede profesorul grec Pissaridis despre tarifele impuse de Trump Europei, majoritatea amânate acum
Christopher Pissarides, profesor la London School of Economics, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2010, căruia ...
Încrederea în garanţiile de securitate ale NATO a scăzut considerabil în Finlanda (sondaj)
Încrederea în garanţiile de securitate ale NATO a scăzut considerabil în Finlanda (sondaj)
Încrederea cetăţenilor finlandezi în garanţiile de securitate ale NATO a scăzut considerabil de la revenirea lui Donald ...
SUA îndeamnă Europa de Est să renunţe la obiectivele UE privind tranziţia energetică
SUA îndeamnă Europa de Est să renunţe la obiectivele UE privind tranziţia energetică
Statele Unite vor ca ţările din Europa Centrală şi de Est să se alăture strategiei sale vizând "libertatea energetică", ...