Persoanele care au depus declaraţia unică, asigurate la Sănătate în baza unei adeverinţe eliberate de Casa de Asigurări de Sănătate
„Revoluţia fiscală” făcută prin introducerea declaraţiei unice pune pe drumuri persoanele care au depus declaraţia unică şi care vor să primească servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), în baza veniturilor declarate în acest formular.
Persoanele pentru care există obligaţia depunerii declaraţiei unice, printre care se numără cele cu venituri din activităţi independente, din drepturi de autor obţinute din mai multe surse, contracte de închiriere sau din investiţii, vor beneficia de servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate în baza unei adeverinţe de asigurat, se arată într-un proiect de Ordin al CNAS.
Este vorba despre proiectul de Ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 581/2014 privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat.
Adeverinţa de asigurat va fi deocamdată actul în baza căruia vor fi asigurate la Sănătate şi persoanele cu venituri anuale cumulate, care sunt sub plafonul de 22.800 de lei, dar şi cele fără venituri, şi unele, şi altele prevăzute la articolul 180 din Codul fiscal.
Adeverinţa de asigurat va fi eliberată de Casa de Asigurări la Sănătate, la solicitarea persoanelor aflate în oricare dintre situaţiile enumerate anterior.
Veţi obţine adeverinţa de asigurat de la Casa de Asigurări de Sănătate în evidenţa căreia vă aflaţi, în baza următoarelor documente: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, dovada că aţi depus declaraţia unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Adeverinţa de asigurat, eliberată persoanelor fizice care au depus declaraţia unică, este valabilă numai o lună de la data emiterii, se arată în proiectul de Ordin al CNAS.
Abia după ce CNAS primeşte de la ANAF informaţiile cuprinse în declaraţia unică, dată momentan necunoscută, persoanele fizice vor fi asigurate în baza acestui formular fiscal.