Persoanele care trebuie să depună declaraţia unică la Fisc vor plăti peste 8.700 de lei pentru asigurarea la pensie şi la sănătate în 2019
UPDATE: Termenul până la care pot trimite la Fisc declaraţia unică persoanele fizice care estimează venituri extrasalariale cel puţin egale cu plafonul minim în 2019, pentru care au obligaţia să trimită acest formular la Fisc, s-a prelungit până la 31 iulie 2019.
Persoanele care estimează că în 2019 nu vor realiza venituri din salarii, ci venituri din activităţi independente şi/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, care cumulate vor fi cel puţin egale cu plafonul minim din 2019 au obligaţia depunerii declaraţiei unice la Fisc şi plăţii contribuţiilor sociale. Fac excepţie de la această regulă persoanele pentru care obligaţia reţinerii şi plăţii CAS şi CASS la Fisc revine plătitorilor de venituri.
- În acest an, plafonul funcţie de care Codul fiscal stabileşte ce categorii de contribuabili au obligaţia depunerii declaraţiei unice şi plăţii contribuţiilor sociale este de 24.960 de lei, adică 12 salarii minime pe economie, în vigoare în 2019. Vă amintim că plafonul a crescut odată cu majorarea salariului minim brut pe economie la 2.080 de lei în 2019, de la 1.900 de lei în 2018. Anul trecut plafonul a fost de 22.800 de lei.
Astfel, persoanele care estimează că în 2019 nu vor avea venituri din salarii, ci din activităţi independente (venituri din activități de producție, comerț, prestări de servicii, din profesii liberale și contracte de activitate sportivă) şi/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, a căror valoare cumulată anuală va fi cel puţin egală cu 24.960 de lei în 2019, au obligaţia să depună declaraţia unică la Fisc şi, ulterior, să achite contribuţiile sociale (CAS şi CASS). Sunt exceptaţi de la declararea şi plata CAS şi CASS persoanele pentru care plătitorilor de venituri le revine această obligaţie.
Contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice cu venituri extrasalariale cel puţin egale cu plafonul de 24.960 de lei se ridică, în total, la 8.736 de lei în acest an.
Persoanele fizice care estimează venituri extrasalariale cel puţin egale cu plafonul minim în 2019, care au obligaţia să trimită declaraţia unică la Fisc, vor face acest lucru până pe 15 martie 2019 inclusiv. Din acest an declaraţia unică se depune la Fisc doar online, ori prin e-guvernare, ori prin spaţiul privat virtual al anaf.ro.
Asigurarea obligatorie la pensie a persoanelor cu venituri extrasalariale cel puţin egale cu plafonul în 2019 costă minimum 6.240 de lei.
În declaraţia unică vor bifa că în 2019 estimează că vor obţine venituri extrasalariale peste plafon şi, pe cale de consecinţă, vor achita contribuţii de asigurări sociale în valoare totală de 6.240 de lei pentru tot anul 2019, dacă aleg să plătească CAS la nivelul salariului minim. Valoarea este rezultatul aplicării cotei de 25% la cuantumul plafonului în vigoare în 2019.
- Vă puteţi alege venitul la care plătiţi cota de contribuţie de 25%, cu menţiunea că acest venit trebuie să fie cel puţin egal cu valoarea a 12 salarii minime pe economie în 2019, potrivit Ordinului preşedintelui ANAF nr. 49 din 2019 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”.
Asigurarea obligatorie la sănătate a persoanelor cu venituri extrasalariale cel puţin egale cu plafonul în 2019 costă 2.496 lei.
Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorate de personale care estimează că vor avea venituri extrasalariale cel puţin egale cu plafonul în 2019, pentru care e obligatorie depunerea declaraţiei unice la Fisc, se ridică la 2.496 de lei în 2019. Valoarea este rezultatul aplicării cotei de 10% la cuantumul plafonului în vigoare în 2019.
Termenul-limită de plată a acestor bani este 15 martie 2020.
Formularul declaraţiei unice care trebuie depusă la Fisc în 2019 este reglementat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 49/2019.
ECONOMICA.NET vă spune în continuare, pe larg, cine trebuie să depună declaraţia unică la Fisc în acest an şi cum se completează secţiunile din declaraţie referitoare la contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice cu venituri peste plafon în 2019.
Estimarea contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice în 2019 este reglementată în subsecțiunea 1 „Date privind contribuția de asigurări sociale estimată” şi subsecțiunea a 2-a „Date privind contribuția de asigurări sociale de sănătate estimată” din Ordinul preşedintelui ANAF nr. 49 din 2019.
Cine are obligaţia să completeze prima subsecţiune din capitolul II al declaraţiei unice – date privind contribuția de asigurări sociale estimată în 2019
Subsecţiunea privind CAS estimată în 2019 se completează de către persoanele fizice care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative, se arată la punctul 15 din Ordinul preşedintelui ANAF nr. 49/2019:
a) realizează venituri din activităţi independente (venituri din activități de producție, comerț, prestări de servicii, din profesii liberale și contracte de activitate sportivă) şi/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cu excepția celor prevăzute la art. 72 alin. (3) din Codul fiscal, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri;
b) estimează pentru anul curent venituri nete, norme anuale de venit determinate potrivit art. 68 şi 69 din Codul fiscal, a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 24.960 lei.
Subsecțiunea se completează şi de persoanele fizice scutite de la plata impozitului pe venit, potrivit art. 60 din Codul fiscal, dacă îndeplinesc condiţiile de mai sus.
De asemenea, persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală/venituri din activitate sportivă pentru care impozitul se reține la sursă au obligaţia de a completa subsecţiunea 1 („Date privind contribuţia de asigurări sociale estimată în 2019”) dacă nivelul venitului net estimat că va fi realizat pe fiecare sursă de venit este sub 24.960 de lei, iar nivelul venitului net cumulat în 2019 este cel puţin egal cu 24.960 de lei, se arată la punctul 17 din Ordinul preşedintelui ANAF nr. 49/2019.
Cum se completează prima subsecţiune din capitolul II al declaraţiei unice – date privind contribuția de asigurări sociale estimată în 2019
La rândul „Total venit estimat pentru încadrarea ca plătitor de CAS” se completează suma veniturilor nete/brute și/sau a normelor anuale de venit estimate că vor fi realizate în România și în străinătate, din categoriile de la punctul 15 litera a).
Căsuța de la litera A „Obțin venituri peste plafonul minim” se bifează în cazul în care venitul estimat pentru încadrarea ca plătitor de CAS este mai mare sau cel puțin egal cu plafonul minim stabilit la 24.960 lei în 2019.
Rândul 1 – „Venit anual ales pentru plata CAS” – se completează baza anuală de calcul al CAS, respectiv venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât 24.960 lei, cu excepția situației menționate la punctul 22 din Ordinul preşedintelui ANAF 49/2019.
Rândul 2 – „CAS datorată” – se completează contribuția de asigurări sociale determinată prin aplicarea cotei de contribuție de 25% asupra bazei de calcul prevăzută la rândul 1.
Cine are obligaţia să completeze subsecţiunea a doua din capitolul II al declaraţiei unice – date privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) estimată în 2019
Punctul 27 din Ordinul preşedintelui ANAF nr. 49/2019: Subsecţiunea privind CASS estimată în 2019 se completează de către persoanele fizice care estimează, pentru anul curent, venituri a căror valoare cumulată, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri enumerate mai jos, este cel puţin egală cu 24.960 lei:
a) venituri din activităţi independente;
b) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
c) venituri din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlurilor II, III din Codul fiscal sau Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125 din Codul fiscal;
d) venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
e) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;
f) venituri din investiţii;
g) venituri din alte surse.
Precizare:
Subsecţiunea a doua – Date privind contribuția de asigurări sociale de sănătate estimată în 2019 – se completează în mod corespunzător și de persoanele fizice scutite de la plata impozitului pe venit, potrivit art. 60 din Codul fiscal, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la punctul 27, detaliat mai sus.
Încadrarea în plafonul de cel puţin 24.960 de lei în 2019 se stabileşte prin cumularea următoarelor venituri:
- veniturile nete/brute/normele de venit estimate din categoriile de la punctul 27 literele a)-e);
- venitul și/sau câștigul din investiții, stabilit conform articolelor 94 – 97 din Codul fiscal. În cazul veniturilor din dividende și din dobânzi, se iau în calcul sumele încasate;
- venitul brut și/sau venitul impozabil din alte surse, stabilit potrivit articolelor 114-116 din Codul fiscal.
Persoanele fizice care estimează un venit pe fiecare sursă și/sau categorie de venit sub 24.960 de lei în 2019, dar venitul cumulat în 2019 cel puțin egal cu nivelul plafonului de 24.960 de lei au obligația depunerii declaraţiei unice.
Cum se completează subsecţiunea a doua – date privind contribuția de asigurări sociale de sănătate estimată în 2019
La rândul „Total venit estimat pentru încadrarea ca plătitor de CASS” se completează suma veniturilor estimate că vor fi realizate în ţară şi în străinătate, din categoriile de la punctul 27.
Căsuța de la litera A „Obțin venituri peste plafonul minim” – se bifează în cazul în care venitul estimat pentru încadrarea ca plătitor de CASS este mai mare sau cel puţin egal cu plafonul minim stabilit la 24.960 de lei în 2019.
Rândul „CASS” se completează cu valoarea rezultată prin aplicarea cotei de contribuție de 10% asupra plafonului minim de 24.960 de lei în 2019.
Persoanele fizice nu datorează contribuţia de asigurări sociale pentru anul 2019 în următoarele situaţii:
- sunt asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale şi nu au obligația asigurării în sistemul public de pensii, potrivit legii, precum şi în situaţia în care au calitatea de pensionari, potrivit punctului 16.1 din Ordinul ANAF nr. 49/2019;
- realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, caz în care nu datorează CAS pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală realizate, reiese din punctul 16.2 din Ordinul preşedintelui ANAF nr. 49/2019;
- nu datorează contribuţii de asigurări sociale în România, în acord cu legislaţia europeană aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și cu acordurile privind sistemele de securitate socială la care România este parte, conform punctului 16.3 din Ordinul ANAF nr. 49/2019.
Nu depun declaraţia unică persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală/venituri din activitate sportivă, pentru care plătitorul de venit are obligația să calculeze, să reţină, să plătească şi să declare contribuția de asigurări sociale.
În situația în care persoanele fizice pentru care plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale realizează și venituri din activități independente, pentru aceste venituri nu depun declarația, potrivit punctului 18 din Ordinul ANAF nr. 49/2019.
Subsecțiunea din declaraţia unică referitoare la estimarea CASS datorate în 2019 nu se completează de către:
- persoanele fizice exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, prevăzute la art. 154 din Codul fiscal;
- persoanele fizice care nu datorează contribuții de asigurări sociale de sănătate în România, potrivit legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
Citiţi la acest link, integral, Ordinul ANAF 49/2019.
Citeşte şi: Asigurarea la sănătate şi la pensie a oamenilor care au doar venituri extrasalariale, sub plafon, costă circa 7.500 de lei. E opţională