Persoanele fizice vor fi obligate să se înroleze în Spațiul Privat Virtual al ANAF

22 08. 2021
poza_anaf_06981200

Iată ce spune noua prevedere, aflată deocamdată la stadiul de proiect:

“În contextul actual al pandemiei, pentru evitarea contactului fizic între persoane, se impune necesitatea comunicării prin mijloace electronice cu contribuabilii, astfel încât se propune completarea dispozițiilor art. 79 din Codul de procedură fiscală în scopul reglementării obligativității înrolării  în sistemul de comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanțelor/ANAF, respectiv în SPV.

Contribuabilii pentru care se adoptă obligativitatea înrolării în SPV sunt persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persoanele fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent într-una din formele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

De subliniat că obligativitatea înrolării în SPV revine persoanelor fizice care desfășoară activități economice sau exercită profesii libere doar cu privire la îndeplinirea obligațiilor sau exercitarea drepturilor ca urmare a exercitării profesiei, respectiv pe codul de înregistrare fiscală”, se arată în nota de fundamentare.

Finanțele arată că sunt încă destul de puțini contribuanili înrolați în SPV, comparativ cu câți ar putea să fie.

“La data de 15 iulie 2021 erau înregistrate în SPV un număr de 533.711persoane juridice, din care 528.952 cu obligatii de declarare în vectorul fiscal dintr-un număr total de 1.554.688 persoane juridic care ar trebui să se înregistreze in SPV. De asemenea, un număr de  35.474 persoane fizice care au cod de identificare fiscală sunt înregistrate în SPV (aici ar intra PFA-urile, de exemplu) dintr-un număr total de 632.309 de persoane fizice care au cod de identificare fiscală și care ar trebui să se înregistreze în SPV”, se arată în nota de fundamentare.

În viitor, Fiscul nu va mai trimite înștiințări contribuabililor pe hârtie, ci doar electronic.

“Pentru efectuarea acestor demersuri de către contribuabilii pentru care se creează obligativitatea înrolării în SPV, se impune reglementarea unui termen până la care această înrolare este opțională, urmând ca după acest termen cererile, înscrisurile sau orice alte documente depuse la organul fiscal central în format letric nu vor fi luate în considerare iar contribuabilii în cauză să fie notificați de către organul fiscal central cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, respectiv prin SPV”, mai arată Finanțele