Persoanele sub 65 de ani programate pentru prima doză în perioada 30 ianuarie – 11 februarie, reprogramate
„CNCAV ia ca măsură de siguranţă, pentru asigurarea administrării rapelului la persoanele cărora li s-a administrat doza 1, reprogramarea, începând cu data de 30 ianuarie, a celor 66.884 persoane sub 65 de ani, pentru administrarea dozei 1, între 30 ianuarie şi 11 februarie, pentru data de 16 februarie şi ulterior, în ordinea planificării iniţiale”, se arată într-un comunicat de presă.
Persoanele cu vârsta peste 65 ani rămân la programarea iniţială şi se va continua vaccinarea persoanelor din centrele rezidenţiale şi medico-sociale, a persoanelor dializate, imobilizate sau nedeplasabile şi a celor fără adăpost.
Fiecare persoană va fi înştiinţată prin SMS cu privire la data şi intervalul orar la care a fost reprogramată pentru vaccinare, va primi prin e-mail o nouă recipisă şi va regăsi informaţiile în secţiunea „Programările mele” din contul realizat în platforma de programare. Totodată, noile date vor fi comunicate şi telefonic.
CNCAV precizează că această situaţie este una temporară, până la data de 15 februarie.
Potrivit aceleiaşi surse, măsura a fost luată având în vedere diminuarea cantităţilor de vaccin livrate anterior de BioNTech/Pfizer, precum şi lipsa predictibilităţii privind tranşele de vaccin livrate de compania Moderna pentru lunile februarie şi martie, dar şi comunicatul Agenţiei Europene a Medicamentului din 28 ianuarie privind modificarea Rezumatului Caracteristicilor Produsului (RCP) Comirnaty, respectiv clarificarea indicaţiei de administrare a dozei de rapel la exact 21 de zile după administrarea primei doze.
„Precizăm că această companie farmaceutică a anunţat, astăzi, livrarea la data de 5 februarie a 42.000 de doze (reducere de aproximativ 20%), însă a oferit asigurarea că numărul acestora va fi suplimentat ulterior”, precizează CNCAV.
Reprezentanţii CNCAV anunţau la începutul săptămânii că începând cu data de 28 ianuarie, 35.304 persoane care deservesc activităţi esenţiale programate la vaccinare în perioada 28 ianuarie-11 februarie sunt în curs de replanificare pentru administrarea primei doze. Programarea la vaccinare a acestor persoane s-a amânat cu 10 zile, începând cu data de 8 februarie, în ordinea programării iniţiale.