Persoanele vaccinate care ajung în Anglia din UE și SUA nu mai intră în carantină

Persoanele vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă şi care sosesc din statele UE şi SUA vor fi scutite de obligaţia autoizolării după sosirea în Anglia începând cu 2 august, a anunţat miercuri ministrul britanic al transporturilor, Grant Shapps, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
AGERPRES - mie, 28 iul. 2021, 18:34
Persoanele vaccinate care ajung în Anglia din UE și SUA nu mai intră în carantină

Rămâne însă obligatoriu testul care trebuie efectuat înaintea călătoriei şi de asemenea testul PCR efectuat a doua zi după sosirea în Anglia.

Scutirea de obligaţia autoizolării pentru o perioadă de 10 zile după sosire se va aplica numai persoanelor vaccinate anti-COVID-19 cu un ser acceptat în UE sau SUA.

Această nouă regulă privind eliminarea carantinei a fost anunţată deocamdată doar pentru Anglia, dar se aşteaptă ca şi celelalte ţări componente ale Regatului Unit (Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor) să-şi actualizeze curând politica de călătorie.

Te-ar mai putea interesa și
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată până în 2028
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată ...
Programul de guvernare propus de către PSD - PNL - minorități vizează finalizarea până la sfârșitul anului 2028 a legăturii rutiere rapide dintre Marea Neagră și Europa Centrală. Mai......
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Thermoilektriki Komotinis, o centrală electrică de ultimă generație cu ciclu combinat de gaze cu o capacitate de 877 ...
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 se deschide azi la ora 16:00
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 se deschide azi la ora 16:00
Lotul 1 Dumbrava - Mizil al A7 Ploiești - Buzău va fi dat în trafic luni la ora 16:00, potrivit unor informații transmise ...
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
Valoarea totală a ajutoarelor de stat aprobate în România a atins, în perioada 2019-2023, suma de 1,3 miliarde euro, ...