Personal medical şi universitar din Grecia, în grevă

Economica.net
29 11. 2013
00_flag_of_greece_fs_63885600

O manifestaţie a personalului medical a avut loc la amiază, în faţa Ministerului Sănătăţii, în centrul Atenei, la care s-au alăturat agenţi administrativi ai Universităţii din Atena.

Sutele de protestatari au defilat până în Piaţa Syntagma, în faţa Parlamentului, scandând sloganul „Refuzăm privatizarea educaţiei şi sănătăţii”.

Angajaţii Universităţii din Atena se află în grevă începând din septembrie şi împiedică ţinerea cursurilor în această instituţie, cea mai importantă a ţării.

Greviştii cer Guvernului să renunţe la un plan de restructurări care prevede suprimarea sau redistribuirea a aproximativ 600 de posturi administrative, adică jumătate din efectiv. Măsura afectează în special Universitatea din Atena şi jumătate dintre facultăţile Universităţii Politehnice din capitală.

Un tribunal din Atena, sesizat de ministrul Educaţiei şi Cultelor, Costas Arvanitopoulos, a apreciat săptămâna trecută că această acţiune de grevă este „nelegitimă şi abuzivă”.

Personalul medical din cadrul dispensarelor a intrat în grevă săptămâna trecută şi a decis joi să continue acţiunea încă zece zile.

Restructurările în domeniile sănătăţii şi învăţământului superior se înscriu în cadrul unui vast plan de reducerea a numărului funcţionarilor, care prevede 25.000 de mutări sau disponibilizări şi 4.000 de concedieri, până la sfârşitul anului.

Acest plan face parte din măsurile impuse de creditori, Uniunea Europeană (UE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), în schimbul salvării financiare a Greciei.

Măsura a provocat numeroase acţiuni de grevă în ultimele luni în domeniile privat şi public şi rămâne o temă sensibilă a negocierilor în curs între Guvernul grec şi troikă.