Personalităţi publice, politicieni şi grupuri pro-UE au lansat o campanie pentru organizarea unui vot popular privind Brexit

Personalităţi publice, politicieni şi grupuri pro-UE din Marea Britanie au lansat duminică o campanie pentru organizarea unui "vot al poporului" asupra acordului de Brexit, îndemnând cetăţenii să nu-i lase doar pe politicieni să decidă această chestiune, informează site-ul agenţiei Dpa
Economica.net - lun, 16 apr. 2018, 05:23
Personalităţi publice, politicieni şi grupuri pro-UE au lansat o campanie pentru organizarea unui vot popular privind Brexit

Parlamentari anti-Brexit, inclusiv din partea Partidului Conservator, condus de premierul Theresa May, au participat la manifestaţia de la Londra, în cadrul căreia a fost lansată campania Votul Poporului (People’s Vote).

Actorul Patrick Stewart s-a numărat printre personalităţile publice care au participat la eveniment. Stewart a declarat că scopul campaniei nu este de a cere un al doilea referendum, ci de a avea „o altă şansă de a vedea care vor fi termenii acestui divorţ”.

„Pe măsura trecerii timpului (…) informaţiile pe care le primim despre termenii şi condiţiile acestei separări sunt destul de diferite de termenii şi condiţiile despre care s-a vorbit cu atâta uşurinţă în timpul campaniei din 2016”, a declarat actorul pentru postul BBC.

Principalele două formaţiunii politice din Marea Britanie, Partidul Conservator şi Partidul Laburist, au transmis în mai multe rânduri că este exclusă posibilitatea unui nou referendum privind ieşirea Regatului Unit din UE.

Recent, un fost angajat al Cambridge Analytica a dezvăluit că firma a folosit o aplicaţie creată de un cercetător ruso-american născut în Republica Moldova pentru a colecta date personale a peste 50 de milioane de utilizatori Facebook şi pe care le-ar fi folosit ulterior pentru a încerca să influenţeze alegerile prezidenţiale din SUA, în anul 2016, şi referendumul privind apartenenţa Marii Britanii la UE.

Te-ar mai putea interesa și
Cu active de 2,7 miliarde de euro și 3.500 de clienți, Erste Private Banking a fost desemnată de Euromoney cea mai bună bancă de private banking din România
Cu active de 2,7 miliarde de euro și 3.500 de clienți, Erste Private Banking a fost desemnată de Euromoney cea mai bună ...
Erste Private Banking România, divizia  Băncii Comerciale Române (BCR) care furnizează servicii de administrare a averii, a fost desemnată cea mai bună bancă de private banking din România......
Schimbare în top managementul Carrefour România. Compania a adus din Italia un nou director financiar
Schimbare în top managementul Carrefour România. Compania a adus din Italia un nou director financiar
Carrefour a numit-o pe Anne-Sophie Bauwens pe poziția de Director Financiar și membru în Comitetul Executiv al filialei ...
Scădere a suprafețelor și a randamentului agricol în România, anul trecut
Scădere a suprafețelor și a randamentului agricol în România, anul trecut
România a înregistrat, anul trecut, o scădere a suprafețelor și a randamentelor (producția medie la hectar) la principalele ...
101.755 de grupuri de întreprinderi existau în România în 2023, dintre care 96.298 multinaționale
101.755 de grupuri de întreprinderi existau în România în 2023, dintre care 96.298 multinaționale
Un număr de 101.755 grupuri de întreprinderi a fost identificat în România, în 2023, din care 5.457 rezidente și 96.298 ...