Personalul Ambasadei României din Kiev a fost repatriat. Activitatea instituției e suspendată

Ministerul Afacerilor Externe a informat sâmbătă că, în contextul ultimelor evoluții de securitate din Ucraina, în data de 26 februarie 2022 s-a încheiat cu succes repatrierea în România a personalului Ambasadei României la Kiev.
Ion Dobreanu - sâm, 26 feb. 2022, 15:42
Personalul Ambasadei României din Kiev a fost repatriat. Activitatea instituției e suspendată

Misiunea de repatriere a fost îndeplinită ca urmare unui efort inter-instituțional susținut. Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu mulțumește în mod deosebit tuturor instituțiilor implicate pentru realizarea operațiunii, precum și autorităților Ucrainei și Republicii Moldova pentru sprijinul oferit.

Pe parcursul întregii operațiuni, începute ieri dimineață și finalizate în această dimineață, ministrul Afacerilor externe Bogdan Aurescu a stat permanent în contact cu ambasadorul României la Kiev, Cristian-Leon Țurcanu, se specifică în comunicatul instiției.

În consecință, activitatea Ambasadei României la Kiev a fost suspendată. În egală măsură, activitatea Consulatului General de la Odesa continuă să fie suspendată, personalul acestui oficiu consular fiind de asemenea repatriat în siguranță la o data anterioară.

MAE precizează că a luat decizia retragerii personalului diplomatic și consular în contextul escaladării situației de securitate din Ucraina, în general, și din Kiev, în mod special.

Totodată, MAE informează că, la acest moment, la oficiile consulare de la Cernăuți și Solotvino activitatea se desfășoară în continuare în parametrii normali, cu tot personalul.

Reprezentanții oficiilor consulare sunt în legătură cu cetățenii români fiind pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor legale, în funcție de solicitări. De asemenea, aceștia sunt în contact constant cu reprezentanții comunității românești din Ucraina.

MAE reia solicitarea către toți cetățenii români care se află în Ucraina să-și notifice, de urgență, coordonatele prezenței lor în această țară prin platforma www.econsulat.ro (https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza) sau contactând MAE la numărul de telefon 0040751084537, linie telefonică pentru solicitări de protecție și asistență consulară.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova cumpără de trei ori mai multă energie electrică de la centrala nucleară de la Cernavodă în această iarnă
Republica Moldova cumpără de trei ori mai multă energie electrică de la centrala nucleară de la Cernavodă în această ...
Energocom, traderul de stat controlat de guvernul Republicii Moldova, va cumpăra, în primul trimestru al acestui an, de trei ori mai multă energie de la compania românească Nuclearlectrica,......
Anunț de la Engie pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețul gazelor lunile următoare
Anunț de la Engie pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețul gazelor lunile următoare
Engie, cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru populație, trimite clienților ale căror contracte sunt pe cale să ...
Premierul slovac, Robert Fico, la Kremlin. Evident, subiectul au fost gazele atât de necesare Slovaciei
Premierul slovac, Robert Fico, la Kremlin. Evident, subiectul au fost gazele atât de necesare Slovaciei
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac Robert Fico la Kremlin, o vizită ...
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...