Personalul ambasadelor Slovaciei și Sloveniei din Ucraina a ajuns cu bine în România

Personalul ambasadelor Slovaciei şi Sloveniei din capitala ucraineană Kiev a fost evacuat sâmbătă dimineaţa în România, a anunţat ministrul slovac al Apărării, Jaroslav Nad (foto), pe Twitter, informează Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 26 feb. 2022, 15:27
Personalul ambasadelor Slovaciei și Sloveniei din Ucraina a ajuns cu bine în România

„Maşinile pentru evacuarea misiunii slovace de la Kiev, cărora li s-au alăturat colegi de la misiunea Sloveniei, au trecut în siguranţă frontiera spre România”, a spus Nad.

La ordinul preşedintelui Vladimir Putin, care a acuzat ”abuzurile şi genocidul regimului de la Kiev” faţă de rusofonii din estul separatist al Ucrainei şi ignorarea de către Occident a cererilor sale privind garanţiile de securitate, Rusia a lansat joi dimineaţă o ofensivă de anvergură asupra Ucrainei, cu atacuri aeriene şi cu rachete asupra instalaţiilor militare ucrainene şi incursiuni terestre şi desanturi maritime din mai multe direcţii, inclusiv dinspre Belarus.

Sursa foto: Dennikn.sk

Te-ar mai putea interesa și
Autoritățile britanice avertizează că relaxarea condițiilor de acordare de bonusuri bancherilor va spori riscurile pentru sistemul financiar
Autoritățile britanice avertizează că relaxarea condițiilor de acordare de bonusuri bancherilor va spori riscurile pentru ...
Propunerea de renunţare la unele restricţii din Marea Britanie asupra bonusurilor bancherilor va spori riscurile cu care se confruntă sistemul financiar al ţării, chiar dacă astfel este......
Iranul ia măsuri suplimentare de securitate în jurul centralei nucleare de la Bushehr
Iranul ia măsuri suplimentare de securitate în jurul centralei nucleare de la Bushehr
Cetăţenii străini şi migranţii nu mai au voie să locuiască sau lucreze pe o rază de 5 kilometri de facilitatea nucleară ...
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând din luna martie, a anunțat ministrul de Externe Emil Hurezeanu
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând din luna martie, a anunțat ministrul de Externe Emil Hurezeanu
Românii vor putea călători în Statele Unite ale Americii fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară ...
Avertisment de ultimă oră de la Hidroelectrica!
Avertisment de ultimă oră de la Hidroelectrica!
Hidroelectrica avertizează public că numele companiei este folosit într-o campanie de fraudare și solicită celor vizați ...