Personalul didactic s-ar putea pensiona la sfârşitul anului universitar în care împlineşte 65 de ani

Economica.net
20 02. 2012

Proiectul este iniţiat de deputaţii Mircea Giurgiu – independent, Tudor Ciuhodaru – progresist, Amet Aledin – minorităţile naţionale şi Petru Movilă – PDL, potrivit Mediafax.

Iniţiatorii consideră că pensionarea cadrelor didactice în timpul anului universitar ar conduce la un blocaj în sistem, motiv pentru care aceasta ar trebui amânată.

Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor deoarece termenul pentru dezbatere şi vot final stabilit pentru 19 februarie a fost depăşit.

Senatul este for decizional cu acest proiect de lege.