Personalul navigant al British Airways prelungeşte greva cu două săptămâni

O parte din personalul navigant al companiei aeriene British Airways (BA) va prelungi cu două săptămâni mişcarea de protest provocată de o dispută îndelungată privind condiţiile salariale, a anunţat miercuri sindicatul Unite, transmit EFE şi Reuters. 
Economica.net - mie, 19 iul. 2017, 18:03
Personalul navigant al British Airways prelungeşte greva cu două săptămâni

Iniţial, greva a fost anunţată pentru perioada 1 – 16 iulie şi a fost prelungită în perioada 19 iulie – 2 august. Conform anunţului de miercuri, o parte din personalul navigant al British Airways va fi în grevă în următoarele patru săptămâni, până în 15 august.

British Airways face parte din grupul International Airlines Group (IAG), alături de compania aeriană spaniolă Iberia.

Sindicatul Unite a precizat că personalul navigant de la British Airways, care a fost angajat din 2015 pe baza contractului ‘Mixed Fleet’, a declanşat mişcarea de protest în urma eşecului discuţiilor cu conducerea companiei.

Personalul navigant de la British Airways, angajat pe baza contractului ‘Mixed Fleet’, beneficiază de salarii şi avantaje inferioare personalului cu vechime. Ei operează pe zborurile pe distanţe scurte şi lungi.

Un purtător de cuvânt al companiei aeriene britanice a declarat recent că salariile sunt similare cu cele ale companiilor aeriene concurente.

Cel mai aglomerat aeroport european, Heathrow din Londra, va fi afectat de greva personalului navigant de la British Airways.

Noua grevă a personalului navigant vine la câteva săptămâni după ce o problemă în alimentarea electrică a sistemului IT al companiei British Airways a afectat, în minivacanţa de Rusalii, 75.000 de pasageri ai unor zboruri cu plecare de pe aeroporturile londoneze Heathrow şi Gatwick.

Te-ar mai putea interesa și
Rețeta puiului de la KFC. Ce ingrediente folosește lanțul de restaurante în România și de unde cumpără materia primă
Rețeta puiului de la KFC. Ce ingrediente folosește lanțul de restaurante în România și de unde cumpără materia primă
Celebra rețetă a colonelului Harland Sanders, antreprenorul și bucătarul american care a creat lanțul de restaurante KFC, se respectă și acum în toate unitățile operate sub acest brand în......
AnimaWings estimează că va transporta 400.000 de pasageri anul acesta și pregătește deschiderea unei noi rute interne
AnimaWings estimează că va transporta 400.000 de pasageri anul acesta și pregătește deschiderea unei noi rute interne
Compania aeriană AnimaWing, parte din Memento Group, estimează că va transporta anul acesta 400.000 de pasageri, atât ...
Israelienii de la Econergy vor pune în operare peste 200 MW în fotovoltaic în acest an în România
Israelienii de la Econergy vor pune în operare peste 200 MW în fotovoltaic în acest an în România
Compania israeliană Econergy, unul dintre cei mai activi investitori în regenerabile din România, estimează că, în ...
BRD Groupe Société Générale și Academia de Studii Economice București inaugurează un hub educațional nou
BRD Groupe Société Générale și Academia de Studii Economice București inaugurează un hub educațional nou
BRD Groupe Société Générale, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București (ASE), inaugurează un nou ...