Pescarii scoțieni sunt sfătuiți să scadă capturile, pentru că noile proceduri birocratice îngreunează exporturile spre țările UE
„Acum sfătuim sectorul pescuitului să o lase mai moale”, a declarat directorul Scottish Seafood Association, Jimmy Buchan. Camioanele care transportă peşte se confruntă cu perioade de aşteptare de până la patru ore pentru a trece prin vama britanică şi „nu putem garanta că vor ajunge la timp pe piaţă”, a spus Jimmy Buchan.
Sectorul pescuitului din Marea Britanie, care potrivit guvernului de la Londra ar trebui să fie unul din principalii beneficiari ai Brexitului, este unul din cele mai afectate sectoare de noile proceduri birocratice care au apărut odată cu ieşirea din Uniunea Europeană. Au devenit obligatorii acte precum certificatele de captură şi documentele sanitare emise de un medic veterinar pentru cei care vor să vândă peşte în UE, cea mai mare piaţă de export pentru pescarii scoţieni, iar o lipsă de veterinari care să elibereze aceste documente provoacă întârzieri, a precizat Jimmy Buchan.
Potrivit lui Buchan, Transports Mesguen, o companie franceză care transportă peşte, a precizat că intenţiona să trimită marţi patru camioane la export, însă la final nu a reuşit să trimită decât două camioane din cauza întârzierilor la vamă. „Nu am fost pregătiţi. Guvernul nu a ascultat la avertismentele pe care industria le-a trimis”, a spus Buchan.
Acordul comercial negociat de Marea Britanie cu Uniunea Europeană prevede că flotele europene de pescuit vor renunţa la un sfert din valoarea capturilor în apele britanice, pe parcusul unei perioade de tranziţie care se întinde până în luna iunie 2026.
Cu toate acestea, faptul că vor fi în afara pieţei unice şi a uniunii vamale europene înseamnă că pescarii britanici vor avea un acces mai slab pe această piaţă şi trebuie să urmeze reguli precum cea care prevede că trebuie să îşi trimită peştele prin anumite puncte vamale de control.
Federaţia naţională a organizaţiilor pescarilor britanici (NFFO) a anunţat că au apărut probleme în transportul peştelui prin porturile franceze Calais şi Boulogne, din cauza birocraţiei, iar o livrare a fost întârziată până la 48 de ore astfel că peştele s-a alterat. În consecinţă, cumpărătorii au semnalat deja că nu au încredere că procedurile de export se vor derula fără probeleme şi nu îşi vor asuma riscul să cumpere, susţine NFFO.