Pesta porcină africană a şters un miliard de lei din cifra de afaceri a companiilor din sectorul cărnii, în 2018 – studiu Coface România

Economica.net
08 11. 2019
77985_rzywczkmuv_77985_75929600

Astfel, veniturile consolidate la nivel sectorial au scazut de la 6,13 miliarde de lei în 2017 la doar 4,96 miliarde de lei în 2018, ajungând la minimul ultimilor 5 ani.

Conform datelor Autoritatii Nationale Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), în România sunt înregistrate aproape 1.000 de focare de pesta porcina africana, cu doar doua luni înainte de Craciun. Studiul Coface a agregat datele a 507 de companii care au depus situatiile financiare pentru anul 2018 si care au generat o cifra de afaceri consolidata de 4,96 miliarde de lei.

„Companiile care activeaza în acest sector de activitate au înregistrat o lichiditate curenta pe parcursul anului 2018 de 0,96, în timp ce capitalul de lucru, aflat la un nivel usor negativ, a fost relativ expus unor socuri negative si volatilitatii (scaderea veniturilor sau neîncasarea creantelor). Durata medie de încasare a creantelor a crescut la 64 de zile în 2018, comparativ cu 55 zile in 2017, indicând apelul semnificativ la creditul comercial primit din partea furnizorilor. Astfel, din cauza dificultatilor financiare în crestere, companiile din acest sector îsi platesc furnizorii cu aproape 3 saptamâni mai târziu, crescând dependenta acestora de partenerii de afaceri”, arata studiul Coface.

În 2018, rezultatul net consolidat la nivel sectorial a fost de 3,5%, în crestere fata de nivelul din 2017 (1,2%). Cu toate acestea, 35% dintre companii au înregistrat o pierdere neta la sfârsitul anului 2018, cu 17% dintre companii având o pierdere mai mare de minus 20%, iar 7% dintre companii au generat profit peste 20%.

„Cresterea marginala a profitului se datoreaza aproape exclusiv cresterii pretului în contextul excesului de cerere peste oferta disponibila, aceasta din urma fiind afectata pe plan domestic de virusul PPA”, mentioneaza Coface.

Astfel, conform ultimelor cifre publicate de INS (Institutul National de Statistica), pretul mediul al carnii de porcine a crescut cu 5,4% în primele 9 luni din acest an, dupa un avans de 2,5% în 2018 si 5,5% în 2017 (o crestere medie a pretului consolidata de aproape 14% în ultimii 3 ani).

Pe parcursul anului trecut, companiile din sectorul analizat au alocat investitii semnificative pentru extinderea activelor fixe. Studiul arata ca raportul dintre cheltuielile cu capitalul (CAPEX) si amortizare a fost de 155% în 2018, ceea ce înseamna ca investitiile în activele fixe au acoperit mijloacele fixe amortizate. Aproape jumatate din companii (44%) au efectuat investitii în 2018, cu un raport Capex/Amortizare supraunitar.

Potrivit studiului Coface, din cele 372 de companii active în acest sector, doar 134 de firme au înregistrat venituri mai mari de un milion euro în 2018, concentrând aproape 99% din sector. Analiza evolutiei companiilor cu cifra de afaceri de peste un milion de euro releva faptul ca în 2017 frecventa incidentelor de plata, atât majore cât si minore, a fost una foarte scazuta. Totusi, la aproximativ un an de la semnalarea virusului de Pesta Porcina Africana, incidentele de plata ale companiilor mari din acest sector au explodat, atingând maximul ultimilor cinci ani în trimestrul III din anul 2018.

„Studiul Coface surprinde situatia dificila a companiilor de procesare a carnii care activeaza în România: veniturile consolidate scad la minimul ultimului deceniu, jumatate din companii sunt supraîndatorate, instrumentele refuzate la plata au explodat în 2018 în conditiile în care furnizorii sunt platiti cu întârziere, iar datoriile fiscale restante înregistrate la primul semestru din 2019 sunt la maximul ultimului deceniu. Virusul Pesta Porcina Africana (PPA) a taiat aproape 20% din veniturile companiilor din acest sector, pierderile fiind estimate la aproape 1 miliard RON. Desi autoritatile declara ca numarul focarelor active se afla în scadere în ultima perioada, mai sunt doua luni pâna la Craciun si înca 1.000 de focare active. Situatia financiara vulnerabila a companiilor active în acest sector, asa cum reiese din studiul Coface, creeaza premizele continuarii accelerate a importurilor produselor din carne pentru finalul anului curent si anul urmator”, a declarat Iancu Guda, Services Director Coface România.

Reprezentantii studiului sustin ca datoriile fiscale restante raportate de companiile active în acest sector au explodat, depasind constant pragul de 500 de milioane de lei în perioada 2017-2018, de 3 ori peste media precedenta a ultimului deceniu, în conditiile în care, potrivit ANSVSA, „de la prima semnalare a prezentei virusului PPA în România, de pe 31 iulie 2017 si pâna în prezent, au fost eliminati 524.590 de porci afectati de boala si exista 2.208 de cazuri la mistreti”.