Peste 1.000 de accesări pe chat-ul de asistenţă medicală al Ambulanţei Bucureşti, în faza de pilot

Peste 1.000 de accesări au fost înregistrate pe chat-ul de asistenţă medicală on-line lansat, în fază pilot, până la sfârşitul lunii mai, de Serviciul de Ambulanţă Bucureşti, facilitatea fiind disponibilă non-stop din 1 iunie, a anunţat, vineri, directorul medical al Serviciului, dr. Cristian Grasu.
Economica.net - vin, 24 mai 2013, 18:50
Peste 1.000 de accesări pe chat-ul de asistenţă medicală al Ambulanţei Bucureşti, în faza de pilot

„Am lansat, în 30 apriilie, un chat de asistenţă medicală şi un proiect de alertare a voluntarilor. Chat-ul a funcţionat experimental timp de o lună, cu program de opt ore. De săptămâna viitoare, chat-ul va putea fi accesat non stop. Am fost impresionat că, timp de o lună şi în program scurt, am avut peste o mie de persoane care au cerut sfaturi medicilor noştri. Pe lângă probleme grave de sănătate pentru care ne-au fost cerute sfaturi, au fost sigur şi persoane care ar fi vrut să afle adresa unor spitale din Sighetu Marmaţiei, Vaslui sau Giurgiu, iar în acest sens am creat o amplă bază de date. De asemenea, ne-au fost cerute informaţii despre anumiţi medici şi probleme din sistem, legate mai ales de legislaţie şi de intervenţia de prim ajutor”, a spus directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI).

Chat-ul medical, care a fost lansat la 107 ani de când Serviciul Public de Ambulanţă este în sprijinul bucureştenilor, va fi asigurat permanent de câte un medic. Acesta va asigura asistenţa medicală pe chat non-stop, 24 de ore din 24 şi 365 de zile pe an.

„Accesând www.assb.ro, site-ul Societăţii de Salvare, secţiunea Chat Medical, veţi intra în contact cu unul dintre medicii de gardă, implicat în acest proiect. În afară de beneficiile directe ale acestui serviciu, în timp se estimează o scădere semnificativă a cazurilor de urgenţă, o mai bună comunicare a simptomelor la efectuarea apelului 112, precum şi folosirea eficientă a resurselor limitate de care dispune, momentan, Serviciul de Ambulanţă”, a mai spus dr. Grasu.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste tot unde vom constata lucruri care ies în decor le vom corecta
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în următoarele zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia companiilor din coordonare la care statul este acţionar majoritar, iar......
Adrian Nicuşor Nica este noul președinte al ANAF. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial
Adrian Nicuşor Nica este noul președinte al ANAF. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial
Adrian Nicuşor Nica este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, decizia de numire, semnată ...
Suntem în cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, nu mai e timp să tăiem cu bisturiul – consultantul economic Adrian Negrescu
Suntem în cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, nu mai e timp să tăiem cu bisturiul – consultantul ...
România se confruntă cu cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, iar pentru a evita dezastrul, Guvernul Bolojan ...
Teren de 10 hectare din București, scos din nou la vânzare. O companie din Israel avea în plan acum 20 de ani să facă cel mai mare cartier de locuințe
Teren de 10 hectare din București, scos din nou la vânzare. O companie din Israel avea în plan acum 20 de ani să facă ...
Dezvoltatorul israelian Ram Global anunța înainte de criză planuri de sute de locuințe la București, iar pentru terenurile ...