Peste 1.200 de persoane puse sub acuzare în cea mai recentă operaţiune împotriva traficului de medicamente în UE

Patru laboratoare subterane au fost distruse şi 92 de website-uri au fost închise în cea mai recentă operaţiune împotriva traficului de medicamente în Uniunea Europeană, care s-a finalizat cu punerea sub inculpare a 1.238 de persoane şi capturi în valoare de peste 64 de milioane de euro, a anunţat marţi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), transmite EFE.
AGERPRES - mie, 14 feb. 2024, 14:27
Peste 1.200 de persoane puse sub acuzare în cea mai recentă operaţiune împotriva traficului de medicamente în UE

Operaţiunea anuală „SHIELD” s-a desfăşurat în perioada aprilie-octombrie 2023, sub coordonarea EUROPOL şi sub conducerea autorităţilor poliţieneşti din Italia, Franţa, Grecia şi Spania, scrie Agerpres.

În acest interval au fost efectuate de asemenea 3.935 de inspecţii şi 4.321 controale antidoping în competiţii şi 3.659 în afara competiţiilor, mai precizează OLAF.

Operaţiunea SHIELD vizează medicamente contrafăcute, substanţe dopante, suplimente alimentare sau sportive ilegale, precum şi produse legate de tratamentul COVID-19.

Traficul de produse farmaceutice este o problemă „în creştere” în Uniunea Europeană şi din ce în ce mai rentabilă pentru grupurile de crimă organizată, cu efecte îngrijorătoare atât asupra sistemelor de sănătate din Europa cât şi asupra sănătăţii publice, atenţionează Europol.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita de pensionare la care se pensionează toţi românii
Ilie Bolojan: Este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita de pensionare la care se pensionează toţi românii
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita la care se pensionează toţi românii şi că ar trebui să se analizeze şi dacă aceia......
Administrația Trump vrea să le interzică investitorilor chinezi să cumpere terenuri agricole în SUA, din cauza preocupărilor privind securitatea națională
Administrația Trump vrea să le interzică investitorilor chinezi să cumpere terenuri agricole în SUA, din cauza preocupărilor ...
Washingtonul vrea să interzică investitorilor chinezi să achiziţioneze terenuri agricole americane, invocând o problemă ...
Autostrada Moldovei A7: Mega-podul peste râul Buzău va fi dat în trafic săptămâna viitoare
Autostrada Moldovei A7: Mega-podul peste râul Buzău va fi dat în trafic săptămâna viitoare
Săptămâna viitoare urmează să fie dat în trafic mega-podul peste râul Buzău construit de UMB, au spus pentru ECONOMICA.NET ...
Rompetrol are un nou director general, Sorin Graure. El a mai deținut funcția în urmă cu mai bine de zece ani
Rompetrol are un nou director general, Sorin Graure. El a mai deținut funcția în urmă cu mai bine de zece ani
Compania Rompetrol Rafinare S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că Sorin Graure ...