Peste 1.400 de salariaţi au plecat din sistemul bancar în primele trei luni ale anului

Personalul din sistemul bancar s-a redus în primele trei luni ale anului cu 1.403 de angajaţi, de la 65.772 la 64.369 salariaţi, unul dintre cele abrupte ritmuri de scădere trimestrială de la debutul crizei, în ultimele 12 luni ieşind din bănci aproape 2.300 de lucrători.
Economica.net - lun, 21 mai 2012, 12:59
Peste 1.400 de salariaţi au plecat din sistemul bancar în primele trei luni ale anului

De la debutul crizei financiare în România, finele anului 2008, şi până în prezent, personalul din băncile comerciale s-a redus cu 7.253 de angajaţi, de la 71.622 salariaţi, adică foarte puţin peste 10% din total.

În primul trimestru din acest an, salariul mediu brut lunar din sistem a variat între 4.651 lei şi 5.351 lei, în timp ce salariul mediu net lunar s-a plasat între 3.294 lei şi 3.830 de lei.

Cele 41 de bănci din sistem au avut costuri salariale în sumă de aproape un miliard de lei, din care au plătit către bugetul general consolidat peste 270 de milioane lei. Din datele pentru primul trimestru rezultă un cost cu forţa de muncă pentru întreg anul de aproape un miliard de euro.

Costul unitar cu forţa de muncă din bănci apare aproape dublu faţă de sumele plătite pe medie de către stat pentru cei 1,2 milioane de bugetari, având în vedere o anvelopă salarială totală în jur de 40 de miliarde lei.

Sistemul bancar a încheiat primul trimestru din acest an cu un profit de 165 de milioane lei pe standard IFRS, în scădere la jumătate comparativ cu câştigul pe RAS din primele trei luni din 2011, în condiţiile în care provizioanele au urcat în ianuarie – martie cu aproape 1,5 miliarde lei.

La finele primului trimestru, profitul net pe salariat a fost de 3 lei, comparativ cu 61,44 lei anual în 2008 sau 12,02 lei anual în 2009. În ultimele două exerciţii financiare, sistemul bancar a avut rezultate anuale negative.

Reţeaua teritorială bancară a scăzut de la începutul anului cu 75 de unităţi, trecând sub pragul de 6.000 de unităţi.

Cele 5.981 de sucursale şi agenţii raportate la finele lui martie indică o scădere de 571 de unităţi comparativ cu decembrie 2008, adică 8,7%, ritm de reducere mai mic decât cel al personalului.

Te-ar mai putea interesa și
Compania de optică Lensa a atras doi noi investitori în acționariatul său, OH Holding Limited și ATM Ventures
Compania de optică Lensa a atras doi noi investitori în acționariatul său, OH Holding Limited și ATM Ventures
Lensa, liderul pieței de optică din România, marchează un moment-cheie în evoluția sa prin atragerea în acționariat a două grupuri cu reputație internațională: OH Holding Limited,......
Romgaz a început instalarea unei sonde noi la zăcământul de gaze naturale Caragele din județul Buzău
Romgaz a început instalarea unei sonde noi la zăcământul de gaze naturale Caragele din județul Buzău
Societatea Națională Romgaz a anunțat astăzi că în primele zile ale lunii iunie a început lucrările de foraj ale ...
Planul Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia merge mai departe, în ciuda opoziției îndârjite a Slovaciei și Ungariei
Planul Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia merge mai departe, în ciuda ...
Ungaria şi Slovacia s-au opus luni planului Uniunii Europene de a interzice importurile de gaze naturale din Rusia, dar ...
Producția de cărbune a României a scăzut cu 0,7% în primele patru luni ale anului. Importurile au fost mai mici cu 50,3% în această perioadă
Producția de cărbune a României a scăzut cu 0,7% în primele patru luni ale anului. Importurile au fost mai mici cu 50,3% ...
Producţia de cărbune a României s-a cifrat în primele patru luni din 2025 la 629.600 de tone echivalent petrol (tep), ...