Peste 1,8 milioane de italieni care muncesc pe cont propriu au primit din partea statului vouchere în valoare de 600 de euro

Economica.net
15 04. 2020
index_22888600

Cele 1,8 milioane de persoane reprezintă în jur de 50% din totalul celor care au solicitat şi s-au calificat pentru acest ajutor.

Ceilalţi 1,8 milioane de lucrători pe cont propriu îl vor primi ‘până la sfârşitul săptămânii’, a declarat ministrul muncii şi protecţiei sociale, Nunzia Catalfo.

Circa 22% dintre primii 1,8 milioane de beneficiari lucrează în agricultură.

Voucherele sunt planificate să fie acordate şi în luna mai, iar valoarea lor ar putea ajunge la 800 de euro, a indicat ministrul economiei, Roberto Gualtieri (foto), pentru presa locală.

Tot miercuri, Banca Italia a prezentat în comisia de finanţe a parlamentului un raport oficial ce analizează impactul economic al epidemiei şi necesarul de lichidităţi, estimând o contracţie economică de circa 15% în martie.

Raportul avertizează că scăderea drastică a vânzărilor în urma restricţiilor (în vigoare de la 10 martie şi cel puţin până la data de 3 mai) provoacă ‘o deteriorare rapidă a situaţiei lichidităţilor companiilor’. ‘Estimările noastre arată că – între martie şi iulie – necesarul suplimentar de lichidităţi ar putea ajunge la 50 miliarde de euro’, mai arată Banca Italiei.