Peste 1 milion de români care lucrează în Italia, protejaţi de acordul cu patronatele din Peninsulă
‘Prin intermediul acestui acord, Patronato ACLI urmează să sprijine lucrătorii şi cetăţenii români din Italia, în demersurile birocratice de obţinere a drepturilor de pensie şi asigurări sociale. De asemenea, dacă un cetăţean român munceşte mai întai în Italia, iar apoi pleacă să lucreze pentru o perioadă de timp în Elveţia – spre exemplu, patronatul îl ajută să-şi reconstituie parcursul din domeniul muncii până în momentul ieşirii la pensie. Acordul este valabil şi pentru cetăţenii italieni care vin să-şi desfăşoare activitatea în România, atât în calitate de patroni, cât şi de salariaţi’, a spus Bogdan Hossu.
Potrivit acestuia, o altă componentă a acordului este legată de reinserţia socio-profesională a lucrătorilor români – plecaţi iniţial în Italia – dar care doresc să se reîntoarcă pe teritoriul ţării noastre.
‘Patronatul nostru are 400 de birouri în Italia, acoperind peste 90% din teritoriul ţării. De asemenea, avem filiale în 20 ţări din întreaga lume, inclusiv România. Suntem conştienţi că fluxul migrator dinspre România spre Italia s-a stabilizat, iar în viitor la nivel european se va vorbi mai mult de mobilitate şi mai puţin de emigrare’, a spus Fabrizio Giuseppe Benvignati, vicepreşedinte pentru Patronato ACLI.
Potrivit statisticilor deţinute de Patronato ACLI, în acest moment mai puţin de o sută de lucrători români au ieşit la pensie în Italia, însă se estimează că în intervalul 2020-2050 un număr de 600.000 de lucrători străini vor ajunge la pensie în Italia, majoritatea fiind români.