Peste 100.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 donate de România au ajuns în Republica Moldova
Ceremonia de transmitere a donaţiei a avut loc la sediul Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică din Chişinău.
Prezent la eveniment, ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, a subliniat că donaţia reprezintă un imens gest de solidaritate pe care România şi statele membre ale UE l-au făcut pentru Republica Moldova şi poate fi privit şi ca parte a efortului „Team Europe” în lupta cu pandemia.
„Vaccinarea reprezintă calea cea mai sigură pentru a depăşi această situaţie neplăcută. Este un prilej foarte bun să încurajăm, să facem, dacă vreţi, propagandă procesului de vaccinare în Republica Moldova. Este important ca procesul de vaccinare să fie accelerat şi este de asemenea important să ştiţi că acum Republica Moldova are toate cele necesare pentru a reuşi să depăşească această situaţie gravă din sănătate”, a afirmat diplomatul român, citat de Radio Chişinău.
Ajutorul umanitar conţine echipamente medicale şi vaccinuri împotriva COVID-19 şi este parte a pachetului de sprijin anunţat de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei sale din luna decembrie 2020, la Chişinău, la invitaţia preşedintei Maia Sandu, notează postul de radio citat.
Până în prezent, România a oferit Republicii Moldova în total de 304.800 de doze de vaccin AstraZeneca, menţionează Radio Chişinău.