Peste 100.000 de persoane și-au găsit de lucru în primele șase luni ale anului prin intermediul agențiilor ANOFM
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 iunie 2023, 47.057 au peste 45 de ani, 17.441 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 16.850 au între 25 şi 35 de ani, iar 18.794 sunt tineri sub 25 de ani.
Numărul femeilor încadrate este de 45.714, iar al bărbaţilor de 54.428, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 45,65%, respectiv de 54,35%.
În funcţie de rezidenţă, 51.235 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 48.907 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (32.975), gimnaziale (24.460), profesionale (23.089), 10.006 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primul semestru al anului 2023, 39.176 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile.
Cele mai multe persoane angajate sunt în Bucureşti (10.429), Timiş (6.005) şi Neamţ (4.079).
În perioada de referinţă, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 252.605 persoane.