Peste 100 de ansambluri rezidenţiale noi, dar şi apartamente vechi, expuse la SIB 2018, în weekend

Peste 100 de ansambluri rezidenţiale noi, precum şi apartamente vechi, inclusiv în chirie, sunt incluse în portofoliul de oferte la cea de-a IV-a ediţie a Salonului Imobiliar Bucureşti (SIB), care începe vineri la Palatul Parlamentului.
Economica.net - vin, 02 mart. 2018, 09:31
Peste 100 de ansambluri rezidenţiale noi, dar şi apartamente vechi, expuse la SIB 2018, în weekend

Potrivit organizatorilor, evenimentul a devenit cel mai mare târg de profil, ocupând integral trei săli din cadrul Palatului Parlamentului, unde dezvoltatorii imobiliari îşi vor lansa oferta cu proiecte în valoare de peste 100 milioane de euro.

În cadrul Salonului Imobiliar Bucureşti, primul târg de la aprobarea programului Prima Casă, vizitatorii îşi pot găsi şi alege o locuinţă din cele peste 100 de ansambluri noi rezidenţiale, precum şi apartamente de pe piaţa veche (construite anterior anului 2000), inclusiv în chirie.

Târgul cu profil imobiliar va avea parte de o suprafaţă extinsă, organizatorii evenimentului expunând oferta pe mari zone ale Bucureştiului.

Ajuns la a patra ediţie, Salonul Imobiliar Bucureşti a devenit cel mai mare târg de profil şi face parte din portofoliul K Group, un consorţiu de companii active în domeniul organizării de evenimente, cu o cifră de afaceri anuală cumulată pe grup de 2,5 milioane de euro.

Programul de vizitare este următorul: vineri, între orele 12:00 – 19:00 (ultima oră de intrare este 18:00), sâmbătă, între 10:00 şi 19:00 (ultima oră de intrare 18:00) şi duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00 (ultima oră de intrare 17:00).

Următoarea ediţie a târgului imobiliar este programată în toamna acestui an, între 7 şi 9 septembrie.

Ediţia anterioară a SIB a avut loc în perioada 17-19 noiembrie 2017 şi a adus în ofertă peste 70 de ansambluri rezidenţiale.

Te-ar mai putea interesa și
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Trecerea la ora de vară va avea loc în acest weekend, iar în fiecare an tranziția ridică semne de întrebare cu privire la impactul asupra economiei, întrucât cercetările arată că apar......
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Costurile medii orare cu forța de muncă în economia globală erau estimate anul trecut la 33,5 euro în UE și la 37,3 ...
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
Compania bulgară International Armored Group (IAG) a început să producă vehicule blindate la noua sa uzină construită ...
ANM vrea să cumpere software și sisteme informatice. Are 11,2 milioane de lei pentru tranzacție
ANM vrea să cumpere software și sisteme informatice. Are 11,2 milioane de lei pentru tranzacție
 Administrația Națională de Meteorologie (ANM) alocă 11,2 milioane lei, fără TVA, pentru achiziția de pachete software ...