Peste 11 tone de peşte fără documente legale au fost ridicate de poliţişti, în urma unei acţiuni de trei zile în zona Deltei Dunării
În perioada 20 – 23 octombrie, poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie ‘Delta Dunării’, în cooperare cu specialişti ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au efectuat verificări şi controale pe apă, în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Complexul Lagunar Razelm – Sinoe, pe fluviul Dunărea, braţele Sulina şi Sfântu Gheorghe, precum şi pe Meleaua Sfântu Gheorghe – Marea Neagră. În urma desfăşurării acţiunilor, echipele de control au constatat patru infracţiuni privind pescuitul şi acvacultura şi au aplicat alte cinci sancţiuni contravenţionale prevăzute de acelaşi act normativ, precum şi de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, se arată într-un comunicat de presă remis duminică AGERPRES de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit sursei citate, pentru neregulile constatate, au fost ridicate în vederea confiscării 11.451 de kilograme de peşte, două ambarcaţiuni, două motoare pentru ambarcaţiuni şi 24 de unelte de pescuit tip setci, în lungime totală de 728 de metri. Valoarea bunurilor supuse confiscării este de peste 56.000 de lei, se menţionează în comunicat.