Peste 150 de persoane protestează la Cotroceni faţă de revenirea lui Traian Băsescu
Protestatarii scandează „”Jos Băsescu!” şi afişează mesaje referitoare la referendumul din 29 iulie, printre care „Votul meu a fost furat” şi „Eu nu te-am votat”.
Ghişe şi alţi participanţi poartă tricouri albe inscripţionate cu mesajul „Poporul a decis: Băsescu e demis”.
Reprezentanţii Poliţiei Rutiere au precizat, pentru MEDIAFAX, că protestul nu afectează traficul în zonă.
Senatorul s-a plimbat şi marţi, şi miercuri în jurul Palatului Cotroceni, cu pancarte atârnate pe corp, inscripţionate cu mesajele „Poporul a decis, Băsescu e demis” şi „Popor român, eşti suveran”, el anunţând că va repeta gestul zilnic, dacă vremea este frumoasă.
Înaintea ca judecătorii Curţii Constituţionale să invalideze referendumul privind demiterea lui Băsescu, mitingurile contra şefului statului s-au desfăşurat la Universitate, unde, două seri la rând, oamenii au blocat temporar circulaţia pe bulevardul Nicolae Bălcescu.