Peste 155.000 de păgubiţi FNI aşteaptă 61 milioane de lei. Plăţile se fac din veniturile AAAS, pe măsură ce sunt încasate

Economica.net
02 02. 2015
bani_lei_66503363_75170700

‘Sunt 24.334 de persoane, din întreaga ţara, cu drepturi de despăgubire, conferite de 20 de sentinţe civile şi 130.798 de persoane cu drepturi de despăgubire conferite de sentinţa penală nr. 423/2007 şi deciziile subsecvente. În total sunt 155.132 de persoane. Reluarea procedurilor de plata a despăgubirilor către foştii deponenţi FNI este în strânsă legătură cu veniturile realizate de AAAS. Autoritatea trebuie sa onoreze atât cererile de despăgubire depuse de către creditori în baza sentinţelor civile pronunţate până în prezent cât şi cererile de despăgubire care au fost şi urmează să fie depuse de către creditori în baza sentinţei penale nr. 423/20.03.2007, preluată de la C.N.V.M. de către autoritate, în virtutea legii nr.113/23.04.2013, precum şi alte creanţe deţinute împotriva AAAS – în afara celor privind drepturile creditorilor FNI’, potrivit AAAS.

Instituţia precizează că plăţile către foştii investitori FNI se află în strânsă dependenţă cu veniturile obţinute din activităţile AAAS.

‘Pe sentinţele civile, până la data de 31 decembrie 2014 au fost plătite 18.200 de persoane, cu suma de 427,4 milioane lei. Suma rămasă de plată este de 29,66 milioane lei, corespunzătoare unui număr de 6.123 creditori. În ceea ce priveşte sentinţa penală nr. 423/2007, cuantumul despăgubirilor urmează a fi stabilit caz cu caz, în baza unui raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de către un expert contabil. Sumele rezultate urmează a fi indexate cu rata inflaţiei (IPC), calculată din luna mai 2000 până la data plăţii efective. Până în prezent au fost înregistrate în baza de date 5.535 de cereri de plată voluntară. Din rapoartele de expertiză depuse rezultă suma de 16,24 milioane lei, valoarea actualizată fiind de 61,24 milioane lei’, a arătat AAAS.

Conform AAAS, restituirile către foştii deponenţi FNI au început în anul 2005 şi au fost întrerupte în anul 2012, urmând a fi reluate în momentul în care vor exista soluţii pentru depăşirea impasului privind punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti care recunosc dreptul la despăgubiri pentru foştii investitori FNI, având în vedere că volumul despăgubirilor rezultate din titlurile executorii depăşesc cu mult resursele financiare ale instituţiei. În anul 2014 nu au fost făcute plăţi către foştii deponenţi ai FNI.