Peste 160.000 de morţi la nivel global, 39.000 în SUA, 101.000 în Europa, 445 în România – bilanţul pandemiei Coronavirus în ziua de Paşti
Peste 2.334.130 de cazuri de infectare au fost diagnosticate oficial în 193 de ţări şi teritorii de la începutul epidemiei. Numărul de cazuri diagnosticate nu reflectă totuşi decât o fracţiune din numărul real de contaminări, un număr mare de ţări netestând decât cazurile care necesită internarea în spital. Dintre cazurile confirmate, cel puţin 518.900 sunt considerate în prezent vindecate.
SUA, care au înregistrat primul deces de COVID-19 la sfârşitul lui februarie, sunt ţara cea mai afectată ca număr de morţi şi de îmbolnăviri, cu 39.090 de decese din 735.287 de cazuri. Cel puţin 66.819 de persoane au fost declarate vindecate.
După SUA, ţările cele mai afectate sunt Italia, cu 23.227 de morţi la 175.925 de cazuri, Spania cu 20.453 de morţi (195.944 de cazuri), Franţa cu 19.323 de morţi (151.793 de cazuri) şi Regatul Unit cu 15.464 de morţi (114.217 de cazuri).
China (fără teritoriile sale Hong Kong şi Macao), unde epidemia a început la sfârşitul lui decembrie, a înregistrat oficial 82.735 de cazuri (16 cazuri noi de sâmbătă până duminică), între care 4.632 de decese şi 77.062 de vindecări.
Europa totaliza duminică, la ora 11.00 GMT, 101.493 de decese la 1.153.148 de cazuri, SUA şi Canada 40.619 decese (768.670 cazuri), Asia 6.951 decese (162.256 cazuri), Orientul Mijlociu 5.559 decese (122.819 cazuri), America latină şi Caraibe 4.915 decese (98.202 cazuri), Africa 1.058 decese (21.165) şi Oceania 90 de decese (7.879 cazuri).
Acest bilanţ a fost întocmit plecând de la datele adunate de birourile AFP de pe lângă autorităţile naţionale competente şi de la informările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).