Peste 164 de panouri publicitare şi 150 de reclame stradale amplasate ilegal, desfiinţate în Sectorul 6
„În baza dispoziţiilor administrative, echipele autorităţii locale au dezafectat zeci de construcţii provizorii pentru care nu au fost încheiate contracte de ocupare a domeniului public, care fuseseră amenajate fără autorizaţie de construire sau amplasate în zonele în care se execută lucrări de amenajare urbanistică, peisagistică sau de reabilitare a sistemului rutier”, informează un comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis vineri AGERPRES.
Pentru încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, au fost aplicate 101 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 172.000 lei.
„Autoritatea locală informează că acţiunile de acest tip vor continua şi în perioada următoare, aplicându-se sancţiuni contravenţionale ori de câte ori va fi cazul, cu scopul de a menţine un sector curat”, se arată în comunicat.