Peste 2.000 de oameni protestează în faţa Senatului împotriva votului în cazul lui Gabriel Oprea

Economica.net
22 09. 2016
tvynu_73355500

Cei aproximativ 2.000 de manifestanţi care s-au strâns, joi seară, în apropiere de Palatul Parlamentului pentru a protesta faţă de votul senatorilor în cazul lui Gabriel Oprea au rupt cordonul jandarmilor şi au blocat circulaţia în ambele sensuri pe Calea 13 Septembrie.
Manifestanţii s-au îmbrâncit cu jandarmii la protestul faţă de fostul vicepremier Gabriel Oprea şi au blocat, joi seară, Calea 13 Septembrie, în dreptul intrării în Senat.

Anterior, un motociclist care venise la protest a căzut de pe motocicletă în momentul în care a ieşit din mulţime şi a demarat în viteză, fără însă a fi rănit. Un grup de aproximativ 20 de motociclişti au participat la manifestaţie. După aproximativ o oră şi jumătate, ei s-au retras, plecând din mijlocul protestatarilor.

La aproximativ 30 de minute de la începutul protestului, aproximativ 300 de persoane se strânseseră deja în faţa Senatului. Manifestaţii au venit cu pancarte pe care scrie „Vrem dreptate!”, „Egalitate în faţa legii”, „Demisia urgentă a cercetaţilor penal” şi „Parlament murdar, nu mai tolerăm nesimţirea voastră”. În jurul orei 19.00, numărul manifestanţilor a ajuns la 1.000. O oră mai târziu, în jurul orei 20.00, numărul protestatarilor a ajuns la circa 2.000.

Mii de oameni şi-au anunţat prezenţa la mai multe mitinguri care ar urma să aibă loc, joi, în Bucureşti, Timişoara, Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova, Iaşi şi Galaţi, în semn de protest faţă de votul prin care Senatul a respins cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Solicitarea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea, pentru ucidere din culpă, a fost respinsă, luni, în plenul Senatului, cu 73 de voturi ”împotriva” cererii, 45 ”pentru” şi şase abţineri.

Direcţia Naţională Anticorupţie arăta, marţi, că respingerea de către Senat a cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea face imposibilă stabilirea răspunderii penale a fostului ministru al Internelor pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină, ancheta penală pentru ucidere din culpă fiind blocată prin votul majorităţii senatorilor.

 

Sursă foto: Uniţi Salvăm