Peste 2.630 de autoturisme ecologice, vândute în România în primele 8 luni (APIA)
Potrivit statisticii, din totalul comercializat în perioada ianuarie – august, 2.048 de unităţi sunt autoturisme hibrid plug-in (salt de 53,6% faţă de primele opt luni din anul anterior), iar 587 sunt pur electrice, în creştere cu 213,9%, la nivel comparativ.
În intervalul analizat, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,6%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, ponderea era de 1,9%.
În luna august a acestui an au fost comercializate 396 de autoturisme electrice şi hibrid, în creştere cu 2,32%, în comparaţie cu luna anterioară, când s-au înregistrat 387 de exemplare noi vândute.
Potrivit APIA, în topul celor mai comercializate autoturisme electrice 100%, în intervalul ianuarie – august, primul loc a fost ocupat de Volkswagen, cu 179 de unităţi, urmat de BMW (103 exemplare), smart (93), Renault (52), Mercedes Benz (31), Kia (30), Porsche (27), Volvo (22), Nissan (19), Mitsubishi (13) şi Audi (9).
În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme hibrid vândute în România, în perioada de referinţă, au fost înregistrate de Volkswagen (1.793 unităţi), BMW (75), smart (38), Renault şi Mercedes Benz (câte 37), Porsche (21), Volvo (19) şi Nissan (1).
Statistica APIA arată că, la nivelul anului trecut, ponderea autoturismelor electrice şi hibrid în totalul vânzărilor de unităţi noi a atins 2,2%, numărul acestora ajungând la 2.811 exemplare, în creştere cu 136,7% faţă de anul anterior.
La jumătatea lunii martie a acestui an, Ministerul Mediului a lansat o nouă sesiune a programului „Rabla Plus”, destinată celor care vor să-şi achiziţioneze o maşină ecologică.
Ministerul de resort estimează că, în 2018, românii vor cumpăra, prin Programul „Rabla Plus”, 2.000 de maşini electrice.
Accesarea programului nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, iar prima oferită în cadrul Programului „Rabla Clasic” (de 6.500 de lei) se poate cumula cu ecotichetele prevăzute de Programul „Rabla Plus”, numai în cazul în care solicitantul va achiziţiona fie un autovehicul nou electric, fie unul electric hibrid plug-in.