Peste 20.000 de ultranaţionalionalişti sârbi au cerut eliberarea lui Vojislav Seselj
Reuniunea a fost organizată de către Partidul Radical Sârb (SRS) al lui Seselj în sala de sport Arena din Belgrad, marcând nouă ani de când liderul său a fost predat TPI.
Vicepreşedintele SRS Zoran Krasici a cerut, cu această ocazie, ca TPI să „oprească tortura” şi să-l elibereze pe Seselj, pentru ca acesta să poată „reveni alături de poporul şi familia sa, în ţara sa”.
Manifestanţii agitau steaguri şi fotografii cu liderul lor, dar şi pancarte pe care se putea citi sloganul „Seselj, erou sârb”.
Recent, ministrul sârb al Sănătăţii Zoran Stankovici a apreciat că, din cauza instalării unui stimulator cardiac, Vojislav Seselj, în vârstă de 57 de ani, nu ar trebui să fie „constrâns” să asiste la audierile tribunalului. El a afirmat totodată că acesta ar trebui să fie repatriat în Serbia pentru a primi îngrijiri.
Starea de sănătate a lui Seselj s-a deteriorat în ultimele săptămâni, acesta necesitând internarea în trei rânduri de la începutul anului şi până în prezent.
Seselj este judecat de către TPI pentru crime împotriva umanităţii şi crime de război comise în Bosnia şi în Croaţia între 1991 şi 1993 asupra unor civili de altă etnie decât sârbă, în special croaţi şi musulmani.
Rechizitoriul în cadrul procesului său, care a început în 2006, urmează să fie prezentat începând din 5 martie.
El a fost deja condamnat în două rânduri pentru dezvăluirea identităţii unor martori protejaţi, ceea ce constituie o faptă de ultraj la adresa TPI. El a făcut, de asemenea, obiectul unei a treia proceduri de ultraj, pentru fapte similare.