Peste 200.000 de turişti austrieci au vizitat în 2016 România

Economica.net
14 12. 2016
o_travel_facebook_54634900

‘A fost un an bun, mult mai bun decât pot să o arate statisticile. (…) Avem multe produse variate, avem mulţi tour operatori care oferă destinaţia România în cataloage. (…) Cine vrea să vină, să vină în România, (…) poate să îşi ia o ofertă de turism organizat în landul său’, a declarat Simion Giurcă.

Întrebat câţi turişti austrieci au venit în ţara noastră, în 2016, acesta spune că numărul acestora e de peste 200.000.

În acest an, pentru prima dată, peste 3.000 de pensionari austrieci au venit cu autocarul să viziteze în special Transilvania. Acest an a mai reprezentat un record de turişti motociclişti din Austria, atraşi în România.

‘Faptul că am avut acel charter cu 81 de autocare tocmai pe zona Sibiului, cu vizite în toată Transilvania, la care au participat peste 3.300 de pensionari din Austria prin Asociaţia Pensionarilor şi biroul lor de turism, cred că este o dovadă că România este o destinaţie populară, cunoscută. Am avut un an record pentru turismul de motociclete, cu 17 grupuri de la un singur tour operator, plus ceilalţi, individualii. A mers foarte bine sectorul de auto-rulote. Vorbesc de produsele mai noi, pentru că ele ne dau un indiciu, dacă astea noi merg, nu am dubii că cele tradiţionale, circuite cu autocar, sejururi de oraş, city-break pe Sibiu, au mers foarte bine. Croazierele pe Dunăre au mers foarte bine, drumeţiile în Carpaţi. (…) Şi Tarom (…) mi-a confirmat o creştere semnificativă de grupuri turistice, motiv pentru care şi în 2017 doresc să fie la standul României’, a mai spus Simion Giurcă.

Acesta prognozează că, anul viitor, România va atrage şi mai mulţi turişti din Austria, dacă îşi va continua promovarea în această ţară.

‘Pentru anul viitor, mă aştept ca în mod natural să avem o creştere în continuare. O să avem şi anul viitor un produs charter, de data aceasta vor fi clienţii Raiffeisen care vin în jur de 1.300. Până la această oră, s-au vândut peste o mie de locuri. (…). De asemenea, Automobil Club austriac, care împlineşte 120 de ani de existenţă, în programele speciale (…) a inclus şi România şi aveau până în aceste zile înscrieri, câteva sute de oameni, tot aşa, pe programe speciale ale unui singur tour operator. Deci perspectivele sunt bune. (…)’, a arătat Simion Giurcă.

Şeful Biroului naţional de turism al României la Viena (Austria) a fost prezent miercuri, la Sibiu, la un forum dedicat specialiştilor în turism.